Pe parcursul acestui an, marca Bugatti a fost în centrul atenţiei pe YouTube, datorită a doi youtuberi, Mat Armstrong şi Mark McCann, care au încercat să repare în mod independent exemplare Bugatti. Mat a încercat să repare un Chiron accidentat, care avea şi cupola dintre motor şi cutie de viteze crăpată. A primit o factură iniţială de 1,6 milioane de dolari de la Bugatti pentru o reparaţie făcută ca la carte în incinta fabricii, dar a refuzat-o ca fiind exorbitantă. Bugatti le-a redus apoi costul la doar 600 mii dolari, dar youtuberul şi amicul său proprietar al maşinii au refuzat oricum. Reparaţia a fost făcută în cele din urmă, dar a presupus şi soluţii improvizate. Ulterior, Mat şi-a cumpărat şi un exemplar propriu de Vyeron, cu probleme la cutia de viteze, în special la pompa de ulei, pe care a trebuit să le rezolve parţial, cu greşeli şi improvizaţii pe parcurs. Cazul youtuberului Mark McCann e şi mai elocvent, în cazul său fiind vorba de o reparaţie interioară la cutia de viteze a unui Bugatti Veyron. Acesta a găsit presupuse cutii la mâna a doua vândute cu 300 mii dolari, iar când a negociat una mai ieftină, s-a pomenit că a avut de-a face cu un escroc şi a pierdut avansul, călătorind în zadar în Spania pentru a prelua cutia. Apoi, decizând să repare totuşi cutia, a găsit un tehnician în Olanda, care a dezasamblat cutia şi a vrut să producă discurile de ambreiaj de la zero, întrucât nu puteau fi cumpărate de la Bugatti. Dar youtuberul a aflat că această cutie are nevoie de procese complexe de rodaj la amplasarea unui ambreiaj nou, iar un banc de probe corect, care ar fi accesibil, nu există şi a fost nevoie să se construiască unul, găsind ingineri care au lucrat iniţial la acea cutie. Şi până la urmă, materialul din care au fost create discurile a fost prea slab şi nu rezista forţei, alunecând, şi impunând decizii dificile. Ei bine, acum Bugatti a restaurat un exemplar Veyron, revelând cum arată rezultatul atunci când procesul nu e făcut de youtuberi, ci de fabrică, la costuri de milioane.