• SuperLiga: Dinamo – U Cluj, sâmbătă, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad – Corvinul, sâmbătă, 18:30, DGS 1

John Stones, Ivan Provedel, Manuel Akanji, Alexandar Stankovic, Curtis Jones și Djed Spence sunt fotbaliștii aduși pe ”Meazza”, iar următorul pe listă este Jonathan Rowe (23 de ani). 

Cristi Chivu vrea al patrulea englez la Inter 

Fotbalistul adus de Bologna în vara anului trecut de la Marseille pentru 17 milioane de euro a impresionat în primul sezon în Serie A, iar acum poate ajunge chiar la campioana en-titre, așa cum anunță presa din Italia. 

Bologna ar fi gata să renunțe la serviciile sale, însă doar dacă va primi o sumă apropiată de 30 de milioane de euro. 

Mai mult, Cristi Chivu ar putea realiza ceva ce nu s-a mai văzut niciodată în istoria de 118 ani a lui Inter. Concret, cu sosirile lui Stones, Jones și Spence, gruparea de pe Meazza a egalat deja numărul de englezi pe care clubul i-a avut până acum în toată istoria. 

Astfel, dacă Rowe va ajunge și el, atunci nu mai puțin de 4 englezi vor face parte din lotul lui Cristi Chivu. 

  • Gerry Hitchens (1961-1962), Paul Ince (1995-1997) și Ashley Young (2020-2021) sunt englezii care au mai trecut pe la Inter Milano. 

Bologna V Internazionale - Serie A - Renato Dall'Ara Jonathan Rowe / Foto: Profimedia Lautaro Martinez rămâne la Inter! Argentinianul a fost convins să nu plece

Barcelona a tot încercat să îl transfere pe Julian Alvarez (26 de ani) în această vară, însă mutarea pare imposibil de realizat.

Astfel, catalanii s-au reorientat către Lautaro Martinez (28 de ani), căpitanul lui Inter și unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Cristi Chivu.

Chiar dacă Lautaro și-ar fi dat acordul pentru un transfer la Barcelona, situația pare clară: Inter l-a declarat netransferabil, iar atacantul este acum decis să rămână la clubul italian.

Potrivit jurnalistului Gaston Edul, Lautaro va continua la Inter, semn că oficialii ”Nerazzurrilor” l-au convins să renunțe la ideea unei mutări pe Camp Nou.

lautaroo Lautaro Martinez / Foto: Profimedia

Lautaro Martinez se mai află sub contract cu echipa lui Cristi Chivu (45 de ani) până în iulie 2029 și a fost, poate, cel mai important jucător al ”Nerazzurrilor” din ultimele sezoane.

Etichete: italia , serie a , cristi chivu , curtis jones , djed spence , jonathan rowe

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din