22.08.2026, 20:29

  • SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova – Voluntari, duminică, 18:30, DGS 1

UTA Arad – Corvinul Hunedoara, meci din cadrul etapei a 6-a din SuperLigă, s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

  • Partida dintre UTA și Corvinul a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au putut urmări meciul pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro

UTA – Corvinul 0-0. Arădenii, fără victorie în acest sezon: 3 egaluri și 3 eșecuri

UTA Arad și Corvinul au oferit o partidă cu un ritm scăzut și puține momente care să ridice spectatorii în picioare, în ciuda atmosferei de pe stadion. Meciul a fost unul foarte fizic, cu multe dueluri și faulturi, dar cu ocazii mari de gol aproape inexistente.

Prima șansă importantă a venit în minutul 13, când Fabry a ratat inexplicabil din apropierea porții, după o gafă în defensiva UTA-ei. A fost, de altfel, cea mai mare ocazie a primei reprize. În rest, cele două echipe s-au anulat reciproc, iar jocul a fost fragmentat de numeroase faulturi.

UTA a avut o oportunitate bună înainte de pauză, când Tzionis i-a oferit o pasă excelentă lui Alomerovic, însă Hrezdac a intervenit și a deviat mingea în corner.

Nici după pauză partida nu s-a schimbat prea mult. Papeau a încercat un șut de la distanță în minutul 52, însă mingea a trecut peste poartă.

În minutul 68, UTA a crezut că a dat lovitura. Benga a înscris cu o lovitură de cap după o fază fixă, însă golul a fost analizat timp de aproximativ opt minute de VAR și, în cele din urmă, anulat, din cauza unui ofsaid la Abdallah.

Video rezumat UTA Arad – Corvinul 0-0VIDEO rezumat UTA Arad – Corvinu 0-0, etapa a 6-a Clasamentul SuperLigii Captură de ecran 2026-08-22 203423 Clasament SuperLigă / Foto: Flashscore.ro

ȘTIREA INIȚIALĂ

UTA Arad nu are deloc un început bun de sezon. În primele cinci runde de SuperLigă, arădenii au suferit trei eșecuri și au obținut două remize. În runda precedentă, UTA a fost învinsă de ”U” Cluj, scor 1-2. 

De partea cealaltă, Corvinul are parte de un început bun de campionat. În primele cinci etape, hunedorenii au pierdut o singură dată, a câștigat de două ori și a înregistrat două remize. În ultima etapă, Corvinul a câștigat pe teren propriu, scor 3-0, cu CFR Cluj. 

Din acest punct de vedere, Corvinul pornește ușor favorită în fața celor de la UTA Arad. 

Mai mult, UTA nu se va putea bucura de avantajul terenului propriu în acest duel, asta deoarece și Corvinul și-a disputat meciurile de acasă în acest start de sezon tot pe stadionul Francisc Neuman. 

FOTBAL:UTA ARAD-FC METALOGLOBUS BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (05.04.2026) Alin Roman / Foto: Sport Pictures

Înaintea acestui meci, UTA se află pe locul al 15-lea al SuperLigii (penultimul), în timp ce Corvinul ocupă poziția a 8-a, cu 8 puncte. 

Echipele probabile la UTA – Corvinul 

UTA: Tordai – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – Mino, Odada – Abdallah, Roman, Tzionis – Sinani 

Corvinul: Sandu – Iacob, Ilie, Manolache, Neacșa – Hrezdac, Ribeiro – Yeboah, Fabry, Pîrvulescu – Espinosa

Clasament SuperLigă Captură de ecran 2026-08-21 223617 Clasamentul din SuperLiga, după Petrolul – Rapid 0-2 / Foto: digisport.ro VIDEO Rezumat ”U” Cluj – UTA Arad, scor 2-1VIDEO Rezumat ”U” Cluj – UTA Arad 2-1, etapa 5, SuperLigaVIDEO Rezumat Corvinul – CFR Cluj, scor 3-0 VIDEO Rezumat Corvinul – CFR Cluj 3-0, meci din etapa a 5-a din SuperLigă