
22 August 2026, 18:47
Redacţia PiataAuto.md
Maşinile moderne au o tendinţă bizară de a deveni tot mai grele, dar în acelaşi timp de a face rezervoarele tot mai mici sub pretextul economisirii greutăţii şi a eficienţei în consum, astfel încât puţine maşini se pot lăuda cu autonomie de 1.000 km sau mai mult. Cele electrice disponibile în Europa n-au asemenea autonomie, chiar dacă în unele cazuri, precum cel al lui BMW iX3 sau Lucid Air, au reuşit să treacă de această barieră în experienţe de hypermiling. La motorizările diesel încă mai există maşini care pot trece de această autonomie, iar Passat-urile TDI de cândva rămânând emblematice în acest sens, de curând un proprietar german făcând 2.400 km cu unul. Dar un youtuber german a făcut de curând un experiment neaşteptat, încercând să parcurgă 1.000 km cu un singur rezervor cu un Mercedes W111 Cabriolet din 1972 pe autostrăzile din Germania, cu un V8 de 200 CP sub capotă.
Exemplarul condus de german e un Mercedes 280 SE Cabriolet, adică motorizarea de top pe atunci. Sub capotă se află motorul M116, de 3,5 litri, cu arhitectură V8, aspirat.
Pe atunci, puţini au reuşit să-şi cumpere o asemenea maşină scumpă, în caroserie Cabriolet, iar datele istorice arată că doar 1.232 exemplare ale acestei versiuni şi motorizări au fost produse. Şi aceleaşi date mai arată că maşina a fost produsă până în 1971 de fapt, deci germanul vizează probabil data primei înmatriculări când menţionează anul 1972.
Germanul şi-a ales o rută ce măsura 992 km şi pornea din Munchen, ajungând până la hotarul nordic al Germaniei, aproape de Danemarca.
Youtuberul şi-a făcut plinul la rezervorul de benzină şi a pornit spre autostrăzi, spunând că va merge cu viteză moderată, fără a folosi la maxim cei 200 CP de sub capotă. Or, scopul era să facă o distanţă cât mai mare.
Cutia de viteze e una automată, cu 4 trepte, iar pe atunci maşinile tindeau să aibă turaţii mai mari atunci când atingeau viteze mai mari, chiar şi în treapta superioară. Se considera necesar pentru o bună reacţie a motorului, iar consumul mai mare pe autostrăzi era şi el considerat firesc, ca o plată pentru rapiditate.
Germanul a estimat că dacă va menţine o viteză de aproximativ 80-90 km/h, va obţine cel mai bun rezultat. Dar în scurt timp până şi autobuzele au început să-l depăşească. Din fericire, ziua aleasă pentru condus era duminică, iar duminica pe autostrăzile din Germania camioanele au interzis, cu excepţia celor cu unele livrări speciale, iar asta făcea misiunea mai uşoară.
După 100 km parcurşi, acul rezervorului nu coborâse deloc, dar maşina a ajuns în ambuteiaje şi asta a început a-i afecta consumul.
Ambuteiajele au trecut ulterior, iar după 200 km acum vitezometrului începuse a indica scăderea nivelului de combustibil. Iar după 300 km parcurşi, două treimi din rezervor încă mai păreau a fi prezente.
După 400 km parcurşi, rezervorul arăta deja jumătate de nivel. Germanul spune că nu vrea să consume toată benzina din rezervor şi va alimenta atunci când se va aprinde rezerva, calculând şi volumul neconsumat pentru a-l extrapola şi afla autonomia totală. E oarecum logic, nimeni n-ar vrea să ajungă fără benzină în rezervor cu o maşină de 55 de ani, generându-l probleme la motor.
După 600 km parcurşi, nivelul rezervorului încă mai indica un sfert, ceea ce părea să confirme un tipar că autonomia totală ar ajunge la 800 km. E greu să te încredinţezi într-un indicator de 55 de ani, însă.
Totuşi, după 650 km parcurşi, indicatorul de rezervă a combustibilului s-a aprins. Maşina a funcţionat ireproşabil la cei 55 de ani vechime, iar germanul a căutat următoarea staţie pentru a alimenta.
A ajuns la benzinărie după 678 km de la start. Şi a alimentat cu 72,57 litri de benzină, ceea ce înseamnă un consum de 10,7 litri/100 km. Pentru un motor V8 mare, de acum 55 ani, e chiar foarte bine.
Dar germanul spune că e uşor dezamăgit de rezultat. A constatat că mai avea peste 10 litri de benzină în rezervor, şi a extrapolat calculele pentru autonomia totală, ajungând la o cifră de 766 km pe care ar fi putut-o atinge. Data viitoare, va încerca să conducă şi cu acoperişul ridicat, pentru a îmbunătăţi aerodinamica, spune dânsul.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,544

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

