Luni, 24 August 2026, ora 15:00
0 citiri
Problemele apărute după instalarea update-ului KB5121003 pentru Windows 11 nu par să fie legate doar de jocuri. Microsoft investighează un bug în care software-ul folosit pentru controlul iluminării RGB poate destabiliza sistemul exact în momentul în care sunt lansate anumite titluri.
Efectele diferă de la un PC la altul. Unele jocuri se închid brusc, altele se blochează complet, iar în cazurile mai grave Windows afișează un ecran albastru și repornește automat calculatorul.
Printre jocurile menționate în cele mai multe raportări se află Arc Raiders, Marvel Tokon: Fighting Souls și The Finals. În unele situații apare eroarea EXCEPTION_ACCESS_VIOLATION înainte de crash.
Legătura comună dintre sistemele afectate pare să fie existența unor periferice sau componente interne cu iluminare RGB și a aplicațiilor care le controlează.
Problema ar putea porni de la driverele care lucrează foarte aproape de Windows
Programele RGB instalează uneori drivere cu denumiri similare inpoutx64. Aceste componente pot funcționa în kernel, adică într-o zonă a sistemului cu acces foarte ridicat.
Microsoft nu a confirmat încă exact ce se întâmplă, însă una dintre ipotezele discutate este un conflict cu sistemele anti-cheat folosite de anumite jocuri.
Acestea ar putea bloca driverul RGB pentru a împiedica folosirea lui la injectarea de cod. Dacă aplicația de iluminare încearcă apoi să comunice cu perifericul sau să citească informații precum temperatura prin driverul deja blocat, sistemul poate ajunge la eroarea EXCEPTION_ACCESS_VIOLATION.
În anumite condiții, blocarea unei astfel de componente în timp ce execută instrucțiuni la nivel de kernel poate duce inclusiv la un BSOD. Până când Microsoft găsește o soluție permanentă, există câteva variante temporare. Driverul problematic poate fi dezactivat manual prin Registry Editor, metodă indicată și de Embark Studios pentru Arc Raiders și The Finals. Dezavantajul este că unele funcții RGB pot înceta să mai funcționeze.
Pentru dispozitivele compatibile, utilizatorii pot încerca și aplicații precum SignalRGB sau OpenRGB, care folosesc drivere cu reguli de acces mai stricte.
…citeste mai departe despre „Windows 11 se lovește de o problemă neașteptată: luminile RGB pot veni cu erori în sistemul de operare” pe Ziare.com
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent