Militarii greci se temeau de o lovitură asupra instalațiilor unde sunt amplasate echipamente militare americane în estul Mediteranei. Sistemul Patriot a fost desfășurat în apropierea bazei militare Souda, în partea de nord-vest a Cretei, potrivit mai multor publicații grecești care citează surse militare, inclusiv ziarul Kathimerini, preluate de Agerpres. Anterior, bateria era amplasată pe insula vecină Karpathos.
Creta este cea mai mare insulă a Greciei și se află într-o zonă strategică în estul Mediteranei. În golful Souda sunt amplasate instalații militare utilizate de armata greacă și de aliați din NATO, inclusiv de Statele Unite. Decizia de consolidare a apărării aeriene a insulei survine după ce publicația Financial Times a scris miercuri că Iranul ar lua în calcul posibilitatea de a ataca obiective americane în Europa, dacă președintele american Donald Trump intensifică războiul.
Iranul, capabil să lovească ținte în sud-estul Europei
Ziarul britanic citează două surse „apropiate regimului” de la Teheran, care s-au referit la active americane amplasate în sud-estul Europei, inclusiv în Bulgaria, o țară al cărei parlament a autorizat luna trecută desfășurarea a până la opt avioane-cisternă americane la baza aeriană Bezmer. Potrivit ziarului Kathimerini, Iranul deține în continuare un număr semnificativ de rachete balistice cu o rază de acțiune de peste 2.000 de kilometri, care ar putea lovi ținte în sud-estul Europei.
Grecia, în contact cu SUA și Israel
Același ziar din Grecia mai scrie că această țară se află în contact cu SUA și Israel în legătură cu potențialele amenințări iraniene asupra instalațiilor militare grecești și cipriote și are în vedere acordarea de asistență Bulgariei, dacă guvernul de la Sofia va solicita sprijin pentru apărarea aeriană.