Amazon își scumpește o bună parte din hardware-ul propriu, iar cele mai ieftine produse primesc unele dintre cele mai mari majorări. Compania nu a publicat un comunicat separat, dar a confirmat oficial schimbările printr-un purtător de cuvânt, citat de Fortune. Motivul invocat: costurile tot mai mari pentru memorie și stocare.

Asta lovește chiar într-o strategie pe care Amazon a folosit-o ani întregi: hardware relativ accesibil care te aduce în ecosistem. Echo Dot era poarta ieftină spre Alexa, Fire TV Stick spre streaming, iar Kindle-ul standard spre magazinul de cărți. Acum, exact aceste porți costă vizibil mai mult.

Cât s-au scumpit efectiv

Pe piața americană, modificările arată astfel. Echivalentele în lei sunt calculate la cursul actual și au doar rol orientativ pentru valoarea diferențelor:

Echo Dot este cazul care sare cel mai tare în ochi: creșterea este de aproximativ 60%. Kindle-ul de bază urcă cu circa 36%, iar Fire TV Stick 4K Max cu peste 40%. Produsele Ring par să fi scăpat, cel puțin deocamdată, de această rundă.

Pentru Kindle, schimbarea se simte cu atât mai mult cu cât generația standard din 2024 pornea chiar de la 109 dolari, iar Paperwhite de la 159 de dolari. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre modele noi mai scumpe, ci despre produse deja existente care au primit alte etichete de preț.

Amazon spune că a absorbit costurile cât a putut

Explicația companiei este direct legată de presiunea din piața memoriilor:

„Industria electronicelor de consum se confruntă cu majorări semnificative ale costurilor componentelor de memorie și stocare. După ce am absorbit aceste creșteri cât timp am putut, am ajustat recent prețurile în gamele noastre de produse.”

Amazon spune și că va continua să ruleze promoții de-a lungul anului. Asta înseamnă că diferența dintre prețul de listă și cel întâlnit în campaniile Prime sau de sărbători ar putea deveni și mai importantă.

Scumpirea nu apare într-un vid. Cererea uriașă pentru infrastructură AI apasă piața memoriilor, iar efectele au început să se vadă în tot mai multe categorii de electronice. Problema este că Amazon a construit o parte din atractivitatea acestor dispozitive tocmai pe ideea de accesibilitate. La 80 de dolari, Echo Dot nu mai este chiar achiziția impulsivă de 50 de dolari, iar un Kindle de bază la 150 de dolari începe să intre într-o zonă unde cumpărătorul compară mai atent variantele.

Și durata de viață a ecosistemului contează tot mai mult. Amazon a oprit în mai 2026 suportul pentru mai multe generații Kindle foarte vechi, unele având peste 14 ani de suport în spate. Hardware-ul Amazon rămâne construit în jurul serviciilor sale, doar că intrarea în ecosistem tocmai a devenit mai scumpă în SUA.