Singurul oraș din România ce are o biserică pusă într-un sens giratoriu se află la 433 de kilometri de București și are o populație de aproximativ 90.000 de locuitori. În urbe, șoferii se confruntă cu o situație inedită; trebuie să ocolească o biserică aflată în drumul lor.

Singurul oraș din România ce are o biserică plasată într-un sens giratoriu este Botoșani, municipiul de reședință al județului cu aelași nume.

Astfel, Biserica Sfântul Mina din cartierul Tulbureni al orașului îi face, mai ales pe șoferii care nu-s de-i ocului să se uite cu nedumerire la construcția e tronească în mijlocul unui sens giratoriu.

Botoșani, singurul oraș din România cu o biserică pusă într-un sens giratoriu

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, cu hramul pe 11 noiembrie, este situată la intersecţia dintre străzile Tulbureni şi Prunilor.

Are o istorie de secole, fiind ridicată pe locul unei bisericuțe din lemn. În trecut, cartierul integrat astăzi în municipiul Botoșani se numea Bătrânești.

Cele câteva case care formau sătucul se aflau în locul zis astăzi „Gropi la vie”, la aproximativ 500 de metri sud-vest de actualul cartier Tulbureni.

Acești locuitori din Bătrânești erau slugi pe moșia boierului din Zăicești, ce îngrijeau viile din aceste locuri.

Ei aveau însă o bisericuță care, prin 1800, era lucrată din paiantă cu cărămidă și apoi acoperită cu tablă roșie, inițial chiar cu șindrilă.

În curtea bisericii se aflau clopotnița, susținută pe patru stâlpi de stejar, construită din scândură de brad din anul 1895, după spusele oamenilor.

Citește și: Singurul oraș din România unde străzile nu au nume. Toate sunt numerotate cu cifre arabe. Care e motivul?

Între anii 1982 și 1987 s-a ridicat biserica nouă. În prezent, din 18 decembrie 1994, aici slujește pr. Ovidiu Mărginean care a terminat lucrările de pictură, restaurare a catapetesmei și amenajările exterioare, toate fiind realizate cu contribuția credincioșilor. 

Biserica Sfântul Mina Botoșani
Biserica Sf. Mina din Botoșani și sensul giratoriu buclucaș – Foto: radioiasi.ro (rol ilustrativ)

Şoferii care pătrund în intersecţia dintre străzile Tulbureni și Prunilor sunt nevoiţi să ocolească lăcaşul de cult aflat în mijlocul unui sens giratoriu.

Citește și: Singurul oraș din România care a aparținut de două țări simultan. A devenit o singură localitate abia în 1862

Cum s-a ajuns la această situație? Se pare că, de-a lungul timpului, o parte din terenul bisericii a trecut în proprietatea creștinilor care și-au construit case, astfel că biserica a rămas ”captivă” între străzi.

Pentru preotul paroh Ovidiu Mărginean, poziţionarea bisericii în centrul unui sens giratoriu nu pare să fie un inconvenient, ci mai degrabă o oportunitate.

„În acest mod, biserica este mai vizibilă”, susţine preotul Mărginean, potrivit radioiasi.ro.

Potrivit acestuia, crearea sensului giratoriu a fost posibilă şi ca urmare a faptului că, de-a lungul timpului, Biserica Sfântul Mina a pierdut o parte din terenul aflat în proprietate.

Citește și: Care e singurul oraș artificial din România? Construit cu prizonieri de război. Mai are 6.500 de locuitori

„Biserica a avut cam două hectare de teren, însă acum are doar vreo 2.000 de metri pătraţi.

Restul terenului a ajuns la creştinii din parohie care şi-au făcut case. Dacă păstra tot acest teren, nu se mai înregistra situaţia de astăzi”, a explicat preotul.