-
Play-off Champions League: LASK – Celtic, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Unirea Slobozia – Metaloglobus, marți, 19:00, DGS 1
În ciuda unui start de sezon în care a avut un randament sub așteptări în multe meciuri, Daniel Bîrligea rămâne un fotbalist urmărit de cluburi din străinătate.
- Trei goluri în opt meciuri are Daniel Bîrligea în acest sezon. Toate reușitele au fost în campionat, cu FC Argeș și cu FC Botoșani
Frosinone este interesată de Daniel Bîrligea
Unul dintre aceste cluburi ar fi Frosinone, formație nou-promovată în Serie A.
Jurnalistul italian Orazio Accomando, de la Mediaset, scrie pe Twitter că Frosinone îl urmărește pe Daniel Bîrligea.
”Frosinone îl monitorizează cu mare atenție pe Daniel Bîrligea, atacantul de la Steaua București (n.r. FCSB)”, scrie italianul.
Frosinone, care a promovat după ce a încheiat pe locul doi în Serie B, sub Venezia, a început sezonul de Serie A cu un eșec în fața lui Juventus, 0-1.
Daniel Bîrligea / Foto: Profimedia
Gigi Becali declara recent că a primit două oferte, de la un club din Italia și de la unul din Arabia Saudită, pentru Daniel Bîrligea. Ambele cluburi ar fi propus 5 milioane de euro în schimbul lui Daniel Bîrligea, dar FCSB a cerut cu un milion de euro mai mult.
Deși a refuzat în primă instanță propunerile, Gigi Becali a ajuns să regrete și a stabilit că acum ar accepta să-l vândă pe Daniel Bîrligea cu 5 milioane de euro.
- ”Am două oferte pentru Bîrligea, dar crezi că mai vor oamenii să-l transfere? Una din Italia, una din Turcia, de la echipe de primă ligă. Ele au oferit 5 milioane de euro, dar eu am cerut 6. Acum, gata, l-am lăsat la 5” – Gigi Becali, după FCSB – Farul 2-2
E un ”discount” uriaș pe care-l face Gigi Becali, care în urmă cu doar 18 luni cerea nu mai puțin de 15 milioane de euro, de trei ori mai mult, în schimbul lui Daniel Bîrligea.
Acum un an și jumătate, Gigi Becali spunea că are o ofertă de 10 milioane de euro din zona Golfului pentru Daniel Bîrligea, dar stabilise că atacantul poate pleca de la FCSB doar dacă i se achită clauza de reziliere, în valoare de 15 milioane de euro.
”Am avut o ofertă pe Bîrligea, 10 milioane din Arabia, nu știu care Arabia, Emirate, nu știu. Eu am zis să-i spună că vreau 25, dar spune-i un secret, că are clauză de 15. Eu vreau 25 de milioane pe el, dar spune-i investitorului că ai un secret, ai cheia, are clauză 15. Spune-i că știi tu secretul”, declara Gigi Becali, la Digi Sport.
Daniel Bîrligea a costat-o pe FCSB aproximativ 4 milioane de euro
Dacă îl va vinde pe Daniel Bîrligea cu 5 milioane de euro, FCSB ar înregistra profit cu atacantul, dar nu unul considerabil.
Doar pentru a-l transfera pe Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, FCSB a plătit o sumă care a ajuns la 3 milioane de euro după activarea unor bonusuri de performanță.
În cei doi ani de când l-a adus pe atacant, FCSB i-a plătit lui Daniel Bîrligea 600.000 de euro doar din salarii, sumă la care se mai adaugă câteva sute de mii de euro drept bonusuri pentru calificările din Europa League.
Etichete: frosinone , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din