În cazul în care nu știați, de mai bine de o săptămână în mediul online apar zi de zi leak-uri asociate jocului Grand Theft Auto VI, acestea provenind dintr-un build developer care cumva a ajuns pe mâna unui grup de hackeri. Am văzut mecanici de joc, interacțiuni, personaje și mediul din joc, iar în ciuda numărului mare de apariții, Rockstar Games a rămas tăcută, până astăzi.
Cu doar câteva minute în urmă, pe contul oficial de X.com, Rockstar Games a vorbit pentru prima dată despre problema leak-urilor, care a venit ca o lovitură majoră pentru întreaga echipă. Cu toate acestea nu vorbim despre o nouă amânare a jocului. Jocul nu se amână!
Iată cum sună declarația:
Știm că mulți dintre voi au așteptat să audă vești cu privire la evenimentele din ultima săptămână. Apariția secvențelor de gameplay din Grand Theft Auto VI în acest mod a fost sfâșietoare pentru echipa noastră, iar acesta nu este evident modul în care ne-am dorit să vedeți jocul după tot acest timp. Ne pare foarte rău că totul a durat atât de mult – de la finalizarea jocului (aproape am ajuns!) până la împărtășirea mai multor detalii și secvențe oficiale de gameplay.”
„Suntem foarte entuziasmați ca toată lumea să vadă prezentarea detaliată mâine. A durat mai mult decât ne-am dorit să o pregătim, dar știm că trebuie să vă depășim așteptările și suntem hotărâți să livrăm la nivelul pe care îl așteptați și îl meritați. Deși este regretabil că experiența de joc intenționată ar putea fi acum afectată de unele spoilere, sperăm că toată lumea va mai aștepta puțin pentru a experimenta jocul pe cont propriu pe 19 noiembrie.”
„Vrem să mulțumim tuturor celor din comunitate care ne-au contactat cu mesaje de sprijin în această săptămână trecută — cuvintele voastre au însemnat pentru această echipă mai mult decât vă puteți imagina. În cele din urmă, facem acest joc pentru voi și, fără voi, nu am avea privilegiul de a crea jocuri. Așteptăm cu nerăbdare să vă împărtășim mai multe în curând.”
Așadar, jocul rămâne în cărți pentru lansarea pe 19 noiembrie, iar leak-urile, deși numeroase, nu afectează dezvoltarea jocului. Ne amintim de leak-urile din 2022 atunci când Rockstar Games chiar a amânat lansarea cu un an, pentru a continua dezvoltarea titlului.
Acum nu mai e cazul, iar mâine pe data de 27 august la ora 22:00, ora României, vom putea urmări pe Netflix un trailer Extended Look de câteva zeci de minute cu GTA 6.