Joi, 27 August 2026, ora 08:35

3261 citiri

S-a încheiat: CSA Steaua nu va putea evolua în playoff-ul ligii secunde, dacă nu devine club privat. Decizia luată de FRF

CSA Steaua FOTO Facebook Steaua București

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat în unanimitate, miercuri, o hotărâre menită să crească integritatea competiției din eșalonul secund. Astfel, începând cu sezonul 2028-2029, în play-off-ul Ligii 2 vor avea drept de participare doar echipele de drept privat, cu excepția cazului în care legislația în vigoare va suferi modificări, informează FRF.

Una dintre echipele care ar fi, practic, dezavantajată de această decizie este CSA Steaua. Ei au jucat de multe ori în playoff în ultimii ani, fără să aibă drept de promovare.

Măsura vine ca o necesitate de clarificare a statutului competițional, având în vedere că un club de drept public nu se poate afilia la Liga Profesionistă de Fotbal și, implicit, nu are drept de promovare în Superligă, precizează federația.

Prezența unor echipe fără drept de promovare în faza care decide formațiile care urcă în prima ligă sau merg la baraj poate genera suspiciuni și confuzie cu privire la miza sportivă.

Decizia nu va fi implementată imediat din sezonul viitor, oferindu-se astfel timp suficient cluburilor să se adapteze la noile cerințe.

Propunerea a beneficiat de un sprijin masiv din partea echipelor din eșalon. Dintre cluburile din Liga 2, 15 au votat în favoarea acestei propuneri, un singur club s-a opus, iar restul s-au abținut.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent