• AEK Atena – Levski 4-0. Echipa la care evoluează și Răzvan Marin (30 de ani) va încasa o primă consistentă din partea patronului clubului, după calificarea în faza principală a Ligii Campionilor.

  • Internaționalul român a înscris și un gol din penalty în partida retur de miercuri, din play-off-ul UCL.


Adaugă GOLAZO.ro la favorite

După remiza din Bulgaria, scor 0-0, AEK Atena s-a dezlănțuit pe teren propriu și a „măturat” cu Levski Sofia, rezultat care l-a mulțumit enorm pe patronul Marios Iliopoulos.

AEK Atena – Levski 4-0. Grecii, primă de 2 milioane de euro pentru calificarea în UCL

Imediat după meci, finanțatorul clubului elen a mers pe teren pentru a-și felicita și îmbrățișa jucătorii pentru marea performanță reușită.

Marios Iliopoulos a mers, mai apoi, în vestiare, unde fotbaliștii lui AEK Atena sărbătoreau. Acesta i-a felicitat încă o dată și a anunțat că vor primi un bonus.

Mai exact, Iliopoulos le-a oferit jucătorilor o primă de 2 milioane de euro pentru accederea în faza principală a Ligii Campionilor, conform gazzetta.gr.

AEK Atena a început perfect meciul de miercuri. Luka Jovic a deschis scorul în minutul 7, în urma unei lovituri de cap. Elenii și-au majorat diferența 5 minute mai târziu, prin atacantul Barnabas Varga.

Vârful maghiar a bifat „dubla” în minutul 29, după un corner. Răzvan Marin a fost cel care a stabilit scorul final al partidei, 4-0, imediat după pauză.

În minutul 53, Jovic a fost faultat în careu de Neves, iar sârbul l-a lăsat pe Marin să execute penalty-ul. Internaționalul român a înscris fără emoții.

Golul lui Răzvan Marin din meciul AEK Atena - Levski. Foto: captură Prima Sport 2

Golul lui Răzvan Marin din meciul AEK Atena - Levski. Foto: captură Prima Sport 2

Galerie foto (9 imagini)

+9 Foto

labels.photo-gallery

Când își află AEK Atena și Răzvan Marin adversarii din UCL

Tragerea la sorți pentru faza principală a Ligii Campionilor va avea loc astăzi, de la ora 19:00, liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe uefa.com.

AEK Atena se află în ultima urnă valorică, a patra, alături de Viking, Slavia Praga, Slovan Bratislava, Stuttgart, LASK Linz, Como, Lens și Sabah.

Programul Ligii Campionilor:

  • 8-10 septembrie – etapa I;

  • 13-14 octombrie – etapa II;

  • 20-21 octombrie – etapa III;

  • 3-4 noiembrie – etapa IV;

  • 24-25 noiembrie – etapa V;

  • 8-9 decembrie – etapa VI;

  • 19-20 ianuarie – etapa VII;

  • 27 ianuarie – etapa VIII;

  • 20 ianuarie – tragerea la sorți a „șaisprezecimilor”;

  • 16-17 și 23-24 februarie – „șaisprezeceimi”;

  • 26 februarie – tragerea la sorți a fazelor finale;

  • 9-10 și 16-17 martie – optimi;

  • 6-7 și 13-14 aprilie – sferturi;

  • 27-28 aprilie și 4-5 mai – semifinale;

  • 5 iunie – finala (Estadio Metropolitano, Madrid).

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport