
27 August 2026, 10:29
Redacţia PiataAuto.md
Viaţa poate oferi experienţe de-a dreptul ironice uneori, direcţionându-te acolo unde nu credeai că vei ajunge vreodată. Mate Rimac, omul care a creat hypercar-ul electric Rimac Nevera, de aproape 2.000 CP, demonstrând performanţa supremă de care e capabilă propulsia electrică, spune acum că viitorul maşinilor de performanţă e în combustie şi mecanică pură. Declaraţia, însoţită de alte comentarii curioase, a fost făcută într-un interviu acordat pentru CNBC.
Foto: Mate Rimac, şeful Bugatti Rimac
Încă în 2024, Mate Rimac spunea că oamenii foarte bogaţi ai lumii vor maşini puternice cu motoare cu combustie, analogice, nu electrice, dezvăluind totodată că cele 150 exemplare de Nevera nu fuseseră încă vândute. Acum Mate Rimac spune că s-a confruntat cu un fenomen neaşteptat, în care aproape toţi cei care vedeau o Nevera pe viu sau apucat să conducă una erau absolut fascinaţi de ea şi de modul în care se conduce, dar aproape toţi ezitau oricum să o cumpere.
Vedeau ceva prea efemer în propulsia electrică, şi nu din perspectiva că acest tip de propulsie nu va mai fi în vogă, ci prin simplul fapt că maşina nu-şi va păstra calităţile iniţiale timp de 10, 20 sau 40 de ani la fel cum o face un hypercar păstrat într-un garaj de colecţie. Bateria degradează, tehnologia evoluează şi ceea ce pare hi-tech azi devine expirat în nici zece ani. Iar peste 20 de ani, să comanzi o baterie nouă, identică celei din start, poate fi imposibil sau absurd de scump. Iar bateria existentă degradează şi dacă maşina staţionează. Ba dimpotrivă, dacă maşina staţionează prea mult, se poate ajunge la o stare de descărcare profundă, care să afecteze ireversibil maşina. Lipseşte, deci, acel caracter atemporal al unui produs care, odată cumpărat, rămâne să reziste în timp şi să fie tot mai apreciat.
Toate astea l-au făcut pe Mate la acel moment să decidă că succesorul lui Bugatti Chiron nu trebuie să fie electric, deşi Porsche şi grupul VW, în calitate de acţionar, îi spuneau să facă asta. Porsche era încurajat de succesul pe care-l avusese Taycan la început şi-i spunea lui Mate că propulsia electrică e calea corectă pentru Bugatti, mai ales că exista platforma lui Nevera, care putea fi pur şi simplu preluată.
Mate a insistat să facă un motor cu combustie, cel mai mare din lume, şi aşa a apărut colaborarea cu Cosworth şi proiectarea actualului motor V16 de pe Tourbillon, care mai e şi un motor aspirat, fără turbine.
Asta a făcut ca acum, toată producţia planificată de 250 de exemplare a lui Tourbillon să fie deja vândută, deşi livrările către clienţi vor începe abia la începutul anului viitor şi vor dura până în 2029. Deci, sunt oameni care aşteaptă 4-5 ani pentru maşina lor, într-atât de mare e aprecierea şi cererea pentru acest model cu combustie. Preţul de pornire e de 4,5 milioane de dolari, dar Mate Rimac a dezvăluit acum că în mediu fiecare cumpărător mai bifează opţiuni de 600-700 mii dolari deasupra. Deci, preţul mediu de vânzare e de 5,2-5,3 milioane de dolari pentru fiecare exemplar.
În acelaşi timp, Nevera a trecut la o versiune şi mai puternică, Nevera R, în încercarea de a completa totuşi planul încă neîndeplinit de vânzări. Iar contrastul de cerere devine astfel tot mai puternic şi mai vizibil acum, în 2026.
Mate a oferit şi-n 2024, şi acum, exemplul ceasurilor scumpe. Ceasurile electronice pot face acum mult mai multe lucruri şi o fac mult mai precis. Dar nimeni nu plăteşte 25, 50 mii dolari pe un ceas electronic, nemaivorbind de 100 mii, 200 mii şi mai mult. Oamenii apreciază mecanica pură, măiestria de a construi ceva cu precizie, care să transmită pasiunea cu care a fost creat şi iscusinţa. Un ceas electronic e amorf în acest sens, în timp ce unul mecanic fascinează.
Exact asta se întâmplă şi la maşini. Mate Rimac spune că e convins că maşinile uzuale, pentru exploatări normale şi practice, vor devenit majoritar electrice, iar propulsia electrică va domina. Însă maşinile de performanţă, de la maşinile sport în sus, spre supercar-uri şi hypercar-uri, vor fi cu combustie încă mult timp înainte. Pentru că în aceste segmente se caută emoţia supremă de condus şi senzaţia de pasiune cu care a fost gândită şi construită o asemenea maşină, până la nivelul de artă.
Mate mai spune că acum performanţa maşinii a devenit aproape secundară. Poţi cumpăra din China un automobil electric cu 50 mii dolari care e obiectiv mai performant şi mai rapid decât tot ce exista în lume acum 10 ani, iar aici şeful Bugatti Rimac se referă la Xiaomi SU7 Ultra. Deci performanţa nu mai e indicatorul suprem, ci pasiunea, emanaţia măiestriei inginereşti cu care e construită o maşină şi senzaţia de atemporal din ea, spune Mate Rimac. Asta e ceea ce cu adevărat apreciat de oamenii cu o pasiune profundă pentru automobile, oamenii care vor ca maşinile lor să aibă aceeaşi valoare emoţională în colecţia lor pentru mulţi ani înainte.
Prin urmare, şeful Bugatti Rimac spune că are planuri grandioase pentru viitorul Bugatti, iar compania a înregistrat anul trecut 200 milioane profit, pentru prima dată. Despre Nevera şi un eventual succesor nu spune deocamdată nimic şi probabil lucrurile sunt mai incerte acolo. Însă tot procesul de creare a lui Nevera a adus oricum beneficii uriaşe, întrucât Rimac Technology a devenit acum un furnizor de tehnologie pentru alţi producători auto, cu comenzi de 5 miliarde de euro înainte. Aşadar, din perspectivă economică, Nevera e oricum un proiect profitabil, chiar dacă e mai mult indirect. Însă viitorul maşinilor de performanţă e în combustie şi mecanică pură, cât mai analogică, e convins şeful Bugatti Rimac.
1
9,179

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

