
27 August 2026, 20:19
Redacţia PiataAuto.md
BMW are două modele M foarte contrastante în ceea ce oferă şi-n modul cum sunt apreciate de fani. Pe de o parte, M3 e adorat şi apreciat ca una din cele mai buni maşini actuale din lume, cu o inginerie superbă de înaltă performanţă şi o greutate decentă, iar de altă parte există BMW M5, care e un plug-in hibrid extraordinar de greu, mai greu decât un SUV electric, care are cu aproape 200 CP mai mult, dar nu e mai rapid din cauza greutăţii. Cel puţin consumul ar trebui să fie simţitor mai bun, nu? Ei bine, germanii de la carwow au măsurat de curând consumul de autostradă la BMW M5 cu sistem plug-in hibrid şi norme Euro 7, în comparaţie cu M3-ul cu combustie pură.
Daniel, protagonistul principal care a dirijat acest experiment, spune din start că cele două maşini au o diferenţă de 38.300 euro în Germania, diferenţă care e suficientă să-ţi cumperi un M3 şi încă un Seria 1 de banii pe care-i dai pe un M5.
Un M5 Touring porneşte de la 147.200 euro în Germania, iar cu opţionale maşina a ajuns la 185.000 euro. M3 Touring porneşte de la 108.900 euro, iar cu opţiuni ajunge la aproape 140.000 euro. Deci, diferenţa de 38.300 euro e valabilă pentru preţurile de start, iar cu opţiuni ea poate fi şi mai mare.
Germanii au ales caroseria care le e mai pe plac lor, Touring, în ambele cazuri. Iar asta înseamnă că ambele maşini sunt niţel mai grele decât sedanurile. M5 cântăreşte 2.475 kg (germanii menţionează în video 2.550 kg cu tot cu şoferul de 75 kg), iar BMW M3 Touring — 1.875 kg, şi aici în video fiind menţionată greutatea cu şofer. Sedanul M3 Competition xDrive cântăreşte 1.780 kg, spre exemplu.
De asemenea, deşi M5 e simţitor mai mare şi mai lat, portbagajul său e identic în volum cu M3, diferenţele fireşti fiind consumate probabil de baterii şi module ale sistemului plug-in hibrid.
Iar bancheta spate nu e cu mult mai spaţioasă în M5 faţă de M3, şi ultimul fiind generos în spaţiul oferit.
În faţă, M5 nu are un levier plăcut al cutiei de viteze, ci un slider mic. De asemenea, butoanele din jur sunt tactile, spre deosebire de M3, care are şi levier, şi butoane fizice.
Sistemul de propulsie al lui M5 conţine un motor V8 de 4,4 litri şi un electromotor şi o baterie mare. Acum, după aplicarea normelor Euro 7, puterea motorului cu combustie a fost redusă cu 41 CP, de la 585 CP la 544 CP. Restul până la aceeaşi valoare de 727 CP îi compensează electromotorul.
Motorul lui M3 e unul cu combustie pură, cu 6 cilindri în linie şi două turbine identice, care-l ajută să scoată 530 CP din cei 3,0 litri. Nu există niciun sistem hibrid, nici măcar mild hibrid.
Ei bine, germanii au ieşit pe autostradă, cu intenţia de a conduce rapid ambele modele pe aceleaşi porţiuni, una după alta, în acelaşi trafic. Au atins şi viteze de 180 km/h, şi de 250 km/h şi mai mult. Despre M5, Daniel spune că maşina nu e atletă, simţindu-se greutatea ei, chiar dacă în linie dreaptă e foarte rapidă.
Poziţia de condus e mai puţin coborâtă decât ai spera, de parcă bateria ar forma un etaj inferior şi abia peste ea e montat scaunul. Iar direcţia e niţel artificială.
BMW M3 Touring, însă, l-a lăsat pe jurnalistul german în extaz. E o diferenţă uriaşă în felul în care se conduce. Poziţie mai coborâtă, un volan prin care se simte tot ce face maşina şi un motor care transmite mai multă viaţă şi dramatism în turaţiile lui. În prezent sunt doar câteva maşini în lume care se conduc atât de bine, spune Daniel.
E o diferenţă uriaşă în senzaţiile de condus, deci, iar jurnalistul german spune că are un favorit clar, fără nicio îndoială. De fapt, nici nu văd rostul existenţei unui M5 plug-in hibrid, spune el.
Ei bine, la analiza cifrelor finale, viteza medie de deplasare a fost de 120 km/h, deci s-a condus în ritm galopant. BMW M5, cu tot cu sistemul lui plug-in hibrid, a consumat 15,8 litri/100 km. BMW M3, fără niciun sistem hibrid, a consumat 16,1 litri/100 km.
O diferenţă de doar 0,3 litri/100 km, deci. Da, M5 e mai mare, dar în acelaşi timp are motorul cu combustie mult mai înăbuşit acum, cu Euro 7. Şi cu toate aceste soluţii tehnice, îţi economiseşte 0,3 litri/100 km, pentru cei 38-45 mii euro pe care-i dai în plus, fără ca maşina să fie mai rapidă decât M3.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.
0
3,616

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT



