Huawei Mate X8 începe să își dezvăluie designul înaintea lansării, printr-o serie de randări care prezintă un pliabil mai suplu și un modul foto complet redesenat. Imaginile trebuie însă privite cu suspiciune: sunt randări realizate cu ajutorul AI pe baza informațiilor disponibile și nu reprezintă materiale oficiale Huawei.

Cea mai evidentă schimbare se găsește în spate. Mate X8 apare cu o insulă foto octogonală masivă (in stil Watch GT), încadrată de un ornament metalic auriu. Designul amintește mai degrabă de Huawei Mate 70 RS Ultimate și de pliabilele Mate XT decât de actualul Mate X7. Rama nu are o grosime uniformă, colțurile diagonale fiind mai pronunțate, ceea ce îi conferă modulului aspectul unei bijuterii sau al cadranului unui ceas premium.

Huawei Mate X8

În interiorul insulei vedem patru elemente optice dispuse simetric, alături de bliț și brandingul XMAGE. Randările sugerează și o carcasă cu muchii puternic rotunjite, în timp ce partea frontală rămâne minimalistă, cu un singur orificiu pentru camera selfie. Privit din profil, Mate X8 pare foarte subțire chiar și pliat, iar modulul foto este practic singurul element care iese vizibil din silueta telefonului.

Ni se prezintă trei finisaje: roșu, albastru deschis și negru. Primele două par să folosească o textură fină pe capacul posterior, în timp ce varianta neagră are un aspect mai sobru. Combinația dintre spatele roșu și rama aurie a camerei este de departe cea mai extravagantă, Huawei continuând astfel direcția de design luxury pe care a explorat-o deja pe telefoanele sale Mate de top.

Există însă și semne de întrebare privind momentul lansării. Informațiile actuale indică faptul că Huawei ar putea să nu prezinte Mate X8 în septembrie, compania urmând să acorde prioritate noii generații Mate 90 și următorului său telefon tri-fold. Mate X8 ar putea astfel debuta ceva mai târziu în 2026. Am putea trece și la o cameră cu doi senzori multispectrali în loc de unul, cum am auzit si pentru seria Nova 16.