Articol de Maria Olteanu, Alexandru Tomuțiu – Publicat sambata, 29 august 2026, 21:30 / Actualizat sambata, 29 august 2026 21:40

Fiorentina și Frosinone, echipele internaționalilor români Radu Drăgușin (fundaș central) și Daniel Bîrligea (atacant), s-au înfruntat sâmbătă seara în etapa a doua din Serie A, într-o partidă câștigată clar de oaspeți, scor 3-0. Primul a avut un joc de coșmar, al doilea a debutat la noua echipă în minutul 89.

După un început dezastruos de sezon, scor 0-4 cu AS Roma, Fiorentina a căutat în fața propriilor fani, fix în ziua Centenarului, să repare imaginea urâtă arătată în start de sezon.

La primul duel acasă, formația lui Radu Drăgușin a întâlnit-o pe Frosinone, noua echipă a lui Daniel Bîrligea, care și-a găsit loc pe lista rezervelor la doar câteva zile de la transfer.

Meci de coșmar pentru Drăgușin și colegii lui

Partida de la Florența a început cu un moment controversat. În minutul 7, Radu Drăgușin a avut o intervenție imprudentă în propriul careu și l-a lovit pe Ilario Monterisi pe piciorul de sprijin. Frosinone a cerut penalty, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.

Un minut mai târziu, Antonio Raimondo, atacantul cu care Bîrligea se luptă pentru un loc în primul „11”, a fost avertizat după ce l-a faultat pe Drăgușin.

Fiorentina a reușit să înscrie în minutul 19, prin Albert Gudmundsson, însă golul a fost anulat pentru ofsaid, după intervenția asistentului.

Frosinone a dat lovitura în minutul 26. Giorgi Kvernadze a trimis mingea în careu pentru Antonio Raimondo, iar atacantul a profitat de ocazie și a deschis scorul pentru formația vizitatoare.

Gazdele au fost aproape de egalare în minutul 35, când Manstantuono și Valdepenas au trimis mingea în bară, însă defensiva lui Frosinone a rezistat.

Bîrligea a debutat în final la Frosinone

Dar, contrar cursului jocului, oaspeții au lovit din nou în minutul 38. După un corner, Gabriele Bracaglia s-a înălțat excelent, chiar de lângă Radu Drăgușin, și a trimis mingea în poartă. Rezultat-șoc la pauză: scor 2-0 pentru Frosinone în casa Fiorentinei.


Gol de lângă Drăgușin în Fiorentina - Frosinone / FOTO: Captură TV @Digi Sport

În repriza secundă, coșmarul Fiorentinei a continuat. În minutul 68, Antonio Raimondo a reușit „dubla” și a dus scorul la 3-0 pentru Frosinone. Atacantul a pătruns în careu, iar Radu Drăgușin a avut din nou un rol nefericit în fază, ținându-l în joc și permițându-i să finalizeze chiar de lângă el.

Meciul de la Florența nu avea cum să se mai termine bine pentru gazde, care s-au sufocat până la final, în timp ce Frosinone a rămas în atac, în căutarea unui alt gol.

Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil

Bîrligea, debut la Frosinone

S-a încheiat până la urmă 3-0 pentru echipa lui Daniel Bîrligea, care a debutat și el în tricoul galben în minutul 89.

Clasamentul din Serie A

FINAL » Fiorentina – Frosinone 0-3

Minutul 89: La scorul de 3-0 pentru Frosinone și cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar, Daniel Bîrligea debutează pentru noua lui echipă

Minutul 68: GOL Frosinone! Rezultat nerverosimil la Florența! Raimondo face „dubla” și nou-promovata Frosinone se desprinde la 3-0. Acesta pătrunde în careu, Radu Drăgușin îl scoate din poziția de ofsaid, și înscrie iar pentru formația vizitatoare chiar de lângă fundașul român. Fiorentina, călcată în picioare: defensiva a încasat 7 goluri în mai puțin de 160 de minute

Minutul 38: GOL Frosinone! După două bare ale celor de la Fiorentina, oaspeții mai înscriu o dată. După un corner, Gabriele Bracaglia, de lângă Drăgușin, se înalță, plutește și trimite în poartă. Stupoare la Florența, gazdele sunt conduse cu 0-2 înainte de pauză


Gol de lângă Drăgușin în Fiorentina - Frosinone / FOTO: Captură TV @Digi Sport

Minutul 35: Manstantuono și Valdepenas au trimis în bară, dar defensiva celor de la Frosinone rezistă

Minutul 26: GOL Frosinone! Deschidere de scor pentru formația vizitatoare la Florența. Giorgi Kvernadze trimite în careu pentru Antonio Raimondo, atacantul cu care Bîrligea trebuie să se lupte pentru titularizare, înscrie pentru 1-0

Minutul 19: GOL anulat! Gudmundsson deschide scorul pentru gazde, dar reușita este anulată pentru semnalizarea unui ofsaid de la margine

Minutul 8: Antonio Raimondo îl faultează pe Radu Drăgușin și este avertizat cu cartonaș galben

Minutul 7: Radu Drăgușin are o intervenție imprudentă în interiorul careului și îl lovește pe piciorul de sprijin pe Ilario Monterisi, care acuză dureri. Frosinone cere penalty, dar arbitrul nu intervine și lasă jocul să continue

Fiorentina – Frosinone, echipele de start

Fiorentina (4-3-2-1): De Gea – Jimenez, Pongracic, Drăgușin, Valdepenas – Ndour, Oulai, Atta – Mastantuono, Gudmundsson – Pellegrino.
Rezerve: Antonio, Brescianini, Christensen, Dodo, Fagioli, Jallow, Joao M, Lezzerini, Mandragora, Mazzeo, Ranieri, Viery
Antrenor: Fabio Grosso

Frosinone (4-2-3-1): Palmisani – A. Oyono, Monterisi, Calvani, Bracaglia – Calò, Masini – Fini, Schmid, Kvernadze – Raimondo
Rezerve: Akpoguma, Amey, Bîrligea, Cichella, Cittadini, Desplanches, El Azzouzi, Fayed, Grillitsch, Hasa, Pisseri, Terzic, Zerbin
Antrenor: Massimiliano Alvini

Dacă Fiorentina s-a făcut de râs în prima etapă, Frosinone a pierdut mult mai onorabil, 0-1 cu Juventus. În sezonul trecut, Fiorentina a câștigat meciul de acasă, 5-1, și a remizat în deplasare, 1-1.

Clasamentul din Serie A