Citeste mai mult despre:
vremea,

Embed

Cristina Mazilu

Vremea rămâne schimbătoare în România în ultimele zile ale verii calendaristice. Mihai Timu, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat, la „Vorbește lumea”, cum va evolua situația meteo în țară în acest weekend, dar și la începutul lunii septembrie.

​Dacă vineri vremea va fi predominant frumoasă, de sâmbătă după-amiază un front atmosferic va aduce averse în jumătatea de nord a țării. În același timp, temperaturile vor începe să crească, iar în vest maximele pot ajunge izolat la 35 de grade.

Cod galben de vânt în mai multe regiuni din România

Vineri, vremea va fi mai plăcută decât în ziua precedentă, în special în ceea ce privește instabilitatea atmosferică. Ploile vor apărea doar izolat și vor fi, în general, slabe și de scurtă durată.

„Astăzi, într-adevăr, o vreme mai plăcută în comparație cu cea de ieri, cel puțin din punct de vedere al instabilității. E adevărat că vom mai avea ceva înnorări astăzi prin zona Olteniei, prin Muntenia, prin Dobrogea, Moldova, dar cu totul izolat putem vorbi de ploi slabe, de scurtă durată”, a explicat Mihai Timu la „Vorbește lumea”.

Din punct de vedere termic, în numeroase regiuni temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Excepția o reprezintă vestul țării.

„Temperaturile vor fi mai mici decât în mod normal la această dată în multe zone din țară, mai puțin în partea de vest a țării. (…) 34, posibil 35 de grade izolat în zona Banatului și în Crișana, valori de peste 30, în rest sub acest prag de 30 de grade”, a precizat specialistul.

Probleme va crea însă vântul. Codul galben vizează în special sud-estul țării, sudul Moldovei, Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei, dar și sudul Banatului, inclusiv județul Caraș-Severin.

„Ne așteptăm la viteze ale vântului de 50-70 km/h, urmând ca de mâine vântul să rămână prezent doar în zona de sud a Banatului și să slăbească în restul teritoriului”, a spus Mihai Timu.

Vremea în weekend se schimbă. Averse și descărcări electrice

De sâmbătă după-amiază și până în prima parte a zilei de duminică, situația se schimbă. Un front atmosferic va traversa rapid jumătatea de nord a României și va aduce perioade cu averse.

„Din păcate, vremea schimbă un pic foaia la sfârșit de săptămână. Dacă astăzi vorbim de o vreme predominant frumoasă, de mâine după-amiază, mâine seară, un front atmosferic va trece destul de rapid, până în prima parte a zilei de duminică, peste jumătatea de nord a țării. Va aduce înnorări, perioade cu averse.”

Local, cantitățile de apă pot deveni mai importante.

„Putem înregistra punctiform și cantități de apă mai însemnate, peste 15-20 de litri pe metru pătrat, urmând ca apoi, duminică, să se facă vreme bună, dar după-amiaza să se mai instabilizeze din nou zona de munte, să avem din nou averse și descărcări electrice”, a explicat Mihai Timu.

Cum va fi vremea pe litoral în weekend

Cei care și-au programat o escapadă pe litoral trebuie să fie atenți în special vineri. Vântul puternic va agita marea, iar în anumite stațiuni ar putea fi arborat steagul roșu.

„Din păcate, da. Într-adevăr, din punct de vedere al vântului, astăzi avem Cod galben, cu siguranță marea va fi agitată. Este posibil în unele stațiuni să se arboreze și steagul roșu, s-a mai întâmplat și în săptămânile trecute”, a avertizat Mihai Timu.

Vântul va slăbi în weekend, însă nu va dispărea complet și ar putea atinge în continuare viteze de 40-50 km/h.

Există însă și vești bune pentru turiști. Sâmbătă și duminică, cerul va fi mai mult senin, astfel că vremea va fi potrivită pentru plajă. Și temperatura apei mării va rămâne plăcută, în jurul valorii de 24 de grade.â

Vremea în luna septembrie

Temperaturile vor începe să crească în weekend, iar vremea va deveni treptat călduroasă în numeroase regiuni. Cele mai mari valori sunt așteptate în continuare în vest.

„Temperaturile mai cresc în weekend, vom ajunge încet, încet la o vreme călduroasă în multe zone din țară. Din nou, cele mai ridicate valori, 33-34 de grade, izolat 35, se vor înregistra în Câmpia de Vest”, a anunțat Mihai Timu.

Mai mult, începutul lunii septembrie ar putea semăna mai degrabă cu o perioadă de vară decât cu debutul toamnei. În primele șapte zile ale lunii sunt posibile chiar și temperaturi caniculare, în special în vestul României.

„Pentru prima parte a lunii septembrie, pentru primele șapte zile, s-ar putea să vorbim de o vreme mai degrabă de vară. Chiar dacă acum vorbim de ultimul weekend calendaristic de vară, asta nu înseamnă că va pleca vara complet. Și în prima parte a lunii septembrie vom mai avea și temperaturi caniculare posibil, mai ales în partea de vest a teritoriului”, a concluzionat Mihai Timu, la „Vorbește lumea”.

VEZI VIDEO ATAȘAT

FOTO: PROTV