Mulți ani a fost cea mai înaltă structură arhitectonică din Capitală
Clădirea istorică situată pe bulevardul Banu Manta nr. 9 se numește Palatul Primăriei de Verde (cunoscută și sub denumirea de Palatul Comunal al Sectorului de Verde). Numele provine din perioada interbelică, atunci când sectoarele Bucureștiului nu erau numerotate, ci denumite după culori (Verde, Galben, Negru și Albastru).
Clădirea a fost construită între anii 1928 și 1937 în stil neoromânesc monumental, după planurile arhitecților George Cristinel și Nicu Georgescu, fiind primul edificiu din București conceput de la bun început cu destinația exclusivă de primărie.
Câteva decenii, cavalerul din vârf a stat pe cel mai înalt punct al unei structuri arhitectonice din Capitală, la 56 de metri, până la construcția Hotelului Intercontinental (88 de metri) și a Casei Presei (fosta Casa Scânteii, 104 metri).
„Pandelică” a fost demontat și coborât de pe clădire mulți ani, după ce un incendiu a devasat acoperișul clădirii în 2009. Și-a reluat locul după terminarea lucrărilor de renovare.
„Străjerul”, „Cavalerul înzăuat” sau mai simplu „Pandelică”. Sursa foto: Vlad Chirea
Fierarul „Sandu” este iubit de vecinii de cartier
„Fratele” mai puțin cunoscut se află pe strada Episcopul Radu, în zona Precupeții Vechi din București, o fostă mahala negustorească aflată nu departe de actualul Bucur Obor, în vârful Casei Alexandru Dimitriu (Casa cu armură), o vilă realizată în stil neoromânesc, construită la începutul anilor ’30 ai secolului trecut. Aceasta înfățișează un cavaler în armură ținând un ciocan în mână, elementul distinctiv pentru breasla meșterilor fierari.
Strada Episcopul Radu din București. Sursa foto: Vlad Chirea
Casa, care este clădire monument istoric, este una dintre cele mai spectaculoase din sectorul 2 al Capitalei. În ciuda notorietății mai scăzute pe rețelele sociale, statuia este foarte îndrăgită de vecinii din cartierul care a făcut cândva parte din mahalaua negustorească Precupeții Vechi.
„Eu îi spun Sandu, pentru că așa îi spuneau doamnele mai în vârstă din cartier, când m-am mutat. Tot auzeam, «faci prima după Sandu», «treci de Sandu și o iei la dreapta», «casa aia de lângă Sandu» și nu știam despre cine vorbesc.
Treceam des pe strada aceasta și am observat statuia abia la câteva luni după ce m-am mutat în zonă. Îmi place foarte mult statuia și cred că e o operă de artă. Nu se mai produc asemenea lucruri, iar dacă se fac, nu se mai pun pe case particulare, pentru că ar costa o avere”, spune Cristian, un bărbat care locuiește în zonă.
Fierarul „Sandu”, „fratele” mai puțin cunoscut a lui „Pandelică”. Sursa foto: Vlad Chirea
Cele două statui sunt operele meșterului Alexandru Dimitriu
Cele două statui au fost realizate de Alexandru Dimitriu, maestru tinichigiu ornamentalist, care a realizat decorațiunile din metal la numeroase clădiri publice, religioase și particulare din țară, printre care Ateneul Român, Palatul Patriarhiei, Biblioteca Centrală Universitară, Gara de Nord, Palatul Culturii din Iași sau Palatul Sturdza din Miclăușeni.
Iscusitul meșter s-a născut la Iași, în 1871, a absolvit Școala de Arte și Meserii din Copou, apoi s-a perfecționat cu bursă de merit la meseriași de renume mondial din Austria, Germania și Franța (Ostrihanski, Viltard, Coutelier, Roseleur). Dragostea pentru tinichigerie a deprins-o la un meseriaș-patron din Viena, care repara armuri din colecțiile nobilimii austriece, inclusiv pentru monarhia austro-ungară.
S-a stabilit în București, unde la acea vreme dezvoltarea imobiliară lua avânt și multe clădiri impunătoare erau proiectate de arhitecți renumiți. Meșterul Dimitriu, specializat în ornamentică din fier, a înființat un atelier, care s-a transformat ulterior în Fabrica de Produse Metalice. Aceasta a produs multe dintre ornamentele metalice de la porțile, gardurile, ferestrele, ușile, acoperișurile și marchizele unor clădiri istorice care pot fi admirate încă în București. De asemenea, firma sa a instalat mii de acoperișuri în oraș cu tablă fabricată regional și ardezie importată din Germania, iar printre tehnicile aduse în țară au fost electroplastia, emailarea şi galvanizarea.
Mai târziu, Dimitriu a fost cooptat de Nicolae Iorga, ministrul instrucțiunii publice, cultelor și artelor în perioada interbelică, pentru a ajuta la dezvoltarea învățământului practic, care să ofere meseriași de calitate unei economii românești în plină dezvoltare.
De asemenea, a înființat Casa de Asigurări a meseriașilor-patroni și a ocupat funcția de consilier tehnic în cadrul Camerei de Industrie și Comerț a României. Meșterul s-a stins din viață în 1955.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE 
Urmărește cel mai nou VIDEO