În Cehia, o familie a
transformat o parte din propria proprietate într-o cale ferată în miniatură.
Proiectul a început în 2007 cu 20 de metri de șine și a ajuns astăzi la 650 de
metri, trei locomotive şi un adevărat centru de comandă pentru macazuti şi
treceri de nivel.
Calea ferată din grădină. Foto: Youtube/Zdenek Is
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Pe o suprafață de
aproximativ 4.000 de metri pătrați din Vracov, în regiunea cehă Hodonín,
familia lui Zdeněk Iš a construit o rețea feroviară pe care circulă trei
garnituri. Linia are 650 de metri, 12 macazuri controlate de la distanță,
aproximativ 20 de semnale și patru treceri la nivel.
În zilele în care
proprietatea este deschisă pentru turişti, trenurile transportă vizitatori, iar
în jurul liniei se adună familii și copii. Unii privesc trenurile de pe margine
și îi fac cu mâna, în timp ce pasagerii din vagoane răspund.
Cum a început totul
Pentru Zdeněk Iš construcția
nu a început ca un proiect turistic, ci mai degrabă ca un experiment personal.
În 2007, când a pus primele șine, voia să vadă dacă poate construi un vehicul
care să circule pe ele.
„Proprietara este familia noastră. O construim doar prin
forțe proprii. La început am vrut doar să încerc dacă sunt în stare să
construiesc un vehicul care să circule pe șine”, a declarat proprietarul, Zdeněk Iš, pentru Novinky.
Zdeněk Iš a intrat în
domeniul feroviar în 1989, ca mecanic-reparator de material rulant, și a
început să lucreze la depoul din Veselí nad Moravou. Își dorea să ajungă
mecanic de locomotivă și, în perioada petrecută în depou, a avut ocazia să
conducă locomotive, fără să ocupe însă oficial postul de mecanic. Ulterior s-a
calificat şi ca electrician, dar după restructurările din sistemul feroviar a
părăsit depoul. Împreună cu fratele său a înființat o firmă pe care cei doi o
dețin și astăzi.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Calea ferată din
grădină a apărut mai târziu, ca un proiect separat. În 2007, bărbatul a început
să construiască o linie cu ecartament de 600 de milimetri, pornind de la un
traseu de numai 20 de metri.
Prima linie avea doar
20 de metri, însă proiectul s-a extins treptat. În 2008 ajunsese la 250 de
metri, în 2014 la 500 de metri, din 2022 a depășit 600 de metri, iar astăzi
traseul măsoară 650 de metri.
Grădina s-a transformat
în obiectiv turistic
Odată cu extinderea
liniei, Zdeněk Iš a adăugat și infrastructura necesară circulației trenurilor.
Cele 12 macazuri pot fi schimbate de la distanță, semnalele controlează
traficul, iar sistemul automat de siguranță verifică dacă linia este liberă.
„Calea ferată măsoară în prezent 650 de metri. Sunt
instalate 12 macazuri controlate de la distanță, aproximativ 20 de semnale și
patru treceri la nivel. În timpul unei zile de funcționare circulă trei
trenuri”, a explicat Iš.
Cele trei garnituri
sunt diferite. Una este o reproducere a unui tren de pasageri al Căilor Ferate
Cehe, realizată pentru ecartamentul de 600 de milimetri și tractată de o
locomotivă din seria 362, cunoscută sub numele ESO.
„Este probabil o raritate la nivel mondial”, a remarcat proprietarul.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
A doua garnitură este
un automotor din seria 810, iar a treia are în componență o locomotivă cu patru
osii și două motoare.
Dintre cele trei,
automotorul 810 este cel mai căutat de vizitatori. Are un singur vagon și
parcurge un traseu mai lung, în timp ce celelalte garnituri au mai multe
vagoane și circulă pe o rută mai scurtă.
Vehiculele și
utilajele au fost construite în principal de el, cu excepția unor componente pe
care a trebuit să le comande.
„În rest, totul ia naștere, bucată cu bucată, la noi în
depou. Mașinile sunt fabricate de mine”, a povestit bărbatul.
În acest an, familia
a început și construirea unui mic muzeu feroviar, extinzând astfel proiectul
care a pornit de la cei 20 de metri de șine montați în 2007.
Iș nu mai știe exact
cât a costat construcția. După aproape două decenii de muncă, spune că suma și
timpul investite au fost considerabile.
„Cu siguranță este mult. Și cred că pentru banii aceștia
ar fi fost posibil să cumpăr o mașină nouă, și nu doar una. Iar munca a fost
atât de multă, încât aș fi putut construi încă o casă”, a glumit bărbatul, care însă şi-a văzut visul cu ochii
şi acum conduce unul dintre trenuri.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Din mai până în
octombrie, calea ferată în miniatură primeștevizitatori o dată la două
săptămâni, duminica. În zilele aglomerate, câteva sute de oameni pot ajunge la
Vracov pentru o călătorie cu trenurile familiei Iš. Numărul vizitatorilor
depinde în principal de vreme, iar pe parcursul unui an aproximativ 10.000 de
persoane trec pragul complexului.
Vin atât localnici,
cât și oameni din alte zone, turiști, grupuri de copii de la grădiniță și
pasionați ai căilor ferate cu ecartament îngust.
„Vin la noi atât
vizitatori din localitate, cât și din alte zone, care se bucură de călătoria pe
mica noastră cale ferată. Unii copii nu vor să coboare deloc din trenul nostru.
Transportăm grupe de grădiniță, publicul larg, turiști și tot felul de
pasionați ai căilor ferate cu ecartament îngust”, a povestit încântat Zdeněk Iš.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-08-31T08:09:05.920Z”,”page”:{„created_at”:”2026-08-19T18:57:11.447Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-08-19T18:57:12.918Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:271},”path”:”/stil-de-viata/magazin/un-ceh-care-si-a-dorit-sa-fie-mecanic-de-2553069.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”magazin”,”un-ceh-care-si-a-dorit-sa-fie-mecanic-de-2553069.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/un-ceh-care-si-a-dorit-sa-fie-mecanic-de-2553069.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}