Problemele clubului Ceahlăul Piatra Neamț se acutizează. A rămas fără susținerea principalului său finanțator, Anton Măzărianu, autoritățile locale refuză să se implice în activitatea sa, de la începutul lunii octombrie a intrat în insolvență, rezultatele sportive întârzie să apară și, mai nou, a fost depunctat și amendat de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal din cauza litigiului cu fostul său jucător Rabe Ronald Virgil Gbizie.

Clubul nemțean a suferit, sâmbătă, un nou eșec în campionat, în etapa 11, apoi a transmis că are încredere că va scăpa de sancțiunile primite din partea FRF, unele care par să fi luat conducătorii prin surprindere.