• Europa League: Nice – Roma, miercuri, 22:00, DGS 1

  • Europa League: PAOK – Maccabi Tel Aviv, miercuri, 19:45, DGS 1

Complexul Dinamo care ar trebui să se construiască în ”Ștefan cel Mare” va cuprinde un stadion de 25.000 de locuri, spații de cazare și de mâncare pentru sportivi, săli de antrenament pentru diverse discipline sportive, centru de recuperare și spațiul expozițional.

Galerie FotoIonuț Lupescu, anunț despre noul stadion al lui Dinamo: ”Nu mai e valabil”

Deși toate veștile din ultima vreme le dădeau speranțe dinamoviștilor că lucrările la noul stadion vor începe în curând, Ionuț Lupescu (56 de ani), care activează în prezent la CS Dinamo, le-a dat o veste nu tocmai bună acestora. Totul a fost amânat, însă se caută soluții pentru continuarea proiectului.

”Am fost numit președinte de onoare. Am încercat împreună cu conducerea și Ministerul să semnăm toate actele pentru noul stadion. Din păcate, s-a schimbat conducerea și ce am semnat nu mai este valabil.

S-au cerut alte lucruri. S-au găsit soluții la ședințe, iar acum așteptăm de la CNI să dea avizul de demolare.

Suntem aproape să primim avizul și pentru construire. Toate actele sunt la CNI. CNI trebuie să dea ordinul de demolare. Asta e România.

Totuși, am încredere că datorită ajutorului Ministerului de Interne vom da drumul la treabă. Nu este vorba doar de un stadion, vor fi 7-8 sporturi olimpice care vor avea locuri de antrenament. Este o arenă multifuncțională”, a spus Ionuț Lupescu, într-un interviu pentru reporterul Digi Sport Viorel Grigoroiu.

Ionuț Badea (49 de ani) a transmis, de asemenea, că lucrările ar putea începe abia în martie 2026.

Noul stadion al lui Dinamo ar urma să coste aproximativ 117.000.000 de euro.

Cum arată proiectul noului stadion al lui Dinamo

Noul stadion Dinamo va avea:

  • propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
  • spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
  • o boxă generoasă pentru presă
  • spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
  • spații pentru spectatorii cu dizabilități
  • tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren

Stadion de 100.000.000 de euro și la PiteștiGalerie Foto

Stadionul de ”5 stele” de la Pitești va costa 100 de milioane de euro și va avea aproximativ 15.000 de locuri.

În plus, va dispune de sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, sală de forță de minimum 500 mp, sală de recuperare, două saune, cabinet medical, muzeu al clubului FC Argeș și magazin de prezentare al formației din Trivale.

Stadion ”unic”, de 137 de milioane de euro, la Timișoara

Și la Timișoara au fost făcuți pași importanți în vederea ridicării unui nou stadion, al cărui proiect este gata. Lucrările sunt în același stadiu ca la arena așteptată de dinamoviști.

Galerie Foto

Etichete: stadion dinamo , ionut lupescu , noul stadion dinamo

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din