31 August 2026, 23:08
Redacţia PiataAuto.md

Grupul VW e într-o perioadă de criză majoră, cu vânzări în scădere, profit la limita rentabilităţii şi încercări deocamdată neacceptat de concedia şi mai mulţi oameni, cu planuri de a închide noi fabrici. În ultimul raport financiar al grupului VW, pentru prima jumătate de an, existau divizii cu rezultate de-a dreptul critice, însă divizia de servicii financiare a obţinut un profit solid de 1,67 miliarde, al doilea ca mărime dintre toate diviziile. Acum, însă, o nouă problemă majoră e pe cale să se manifeste pentru VW — un număr mare de maşini electrice cumpărate în leasing în anii 2021 şi 2022, în perioada de vârf de subvenţii şi popularitate a modelelor electrice, ies acum din această perioadă de leasing şi vor fi returnate diviziei financiare a VW. Problema e că acestea valorează prea puţin la mâna a doua acum, informează publicaţia germană AMS.

Poate suna paradoxal, dar peste 80% din maşinile electrice vândute de VW în Germania sunt vândute prin propria companie de leasing, Volkswagen Financial Services AG. Astfel, producătorul îşi folosea propria instituţie financiară pentru a finanţa achiziţia maşinilor pe care le fabrică.

Acest procent e cauzat şi de sistemul de taxare german pentru companii, care taxează dur maşinile cu combustie dacă acestea sunt folosite şi în uz personal şi aproape deloc pe cele electrice. Prin urmare, companiile care le oferă maşinile angajaţilor ca aceştia să poată lua acasă şi folosi şi-n scop propriu erau mai motivate să cumpere modele electrice. Iar în 2021-2022 modelele ID.3 şi ID.4 erau printre cele mai populare.

Programele de leasing funcţionau după principiul unui aport iniţial şi a unei rate lunare calculate, dar cea mai importantă cifră e valoarea reziduală la sfârşitul termenului de leasing, de 3 sau 4 ani. Această valoare reprezintă preţul pe care compania de leasing îl estimează că va valora maşina la mâna a doua la sfârşitul contractului de leasing, cu o anumită marjă operaţională.

Problema e că acum piaţa la mâna a doua în Germania indică o scădere generală mai ales pentru maşinile electrice. Dacă o maşină cu combustie, cu motor pe benzină, îşi păstrează 59,6% din valoarea iniţială când ajunge la vârsta de 3 ani, iar una diesel — 58,8%, atunci una electrică valorează în mediu doar 50,9% după 3 ani.

Valoarea e mult mai mică decât estimau companiile de leasing la VW, punându-le într-o situaţie în care acest val imens de maşini electrice care sunt returnate nu vor putea fi vândute cu preţurile scontate iniţial şi vor genera noi pierderi pentru divizia financiară.

La finalul perioadei de leasing, posesorul are posibilitatea de a alege dacă plăteşte valoarea reziduală companiei de leasing şi cumpără efectiv maşina ca una la mâna a doua de la ea la acel preţ sau o returnează, iar compania de leasing o vinde pe piaţa liberă. Dacă acum se ajunge în situaţia în care valoarea reziduală e simţitor mai mare decât preţul de piaţă al acelei maşini, posesorii nu mai sunt interesaţi să păstreze acele maşini şi le vor returna în număr mai mare decât media statistică pentru versiunile cu combustie, iar compania de leasing va avea şi mai multe maşini electrice de vândut.

Pe lângă asta, va apărea şi efectul de spirală. Dacă acum preţurile de piaţă sunt deja simţitor mai mici decât acei indicatori de valoare reziduală, în momentul în care sute de mii de maşini electrice returnate din leasing ajung pe aceeaşi piaţă la mâna a doua, oferta mult mai mare va determina o scădere şi mai drastică a preţului, iar divizia financiară a VW va pierde şi mai mult.

Presa germană estimează că riscul financiar al acestor valori reziduale pentru VW e de 5,9 miliarde de euro, iar orice variaţie cu măcar un singur procent în pierderea valorii de piaţă determină o pierdere adiţională de 60 milioane de euro pentru VW. Din câte se pare, deja vorbim de o pierdere de minim 10 puncte procentuale, prin urmare suma totală ar fi de 600 milioane de euro pierduţi din cauza acestui fenomen înainte de vreun efect de spirală, care ar putea să mai aducă o pierdere de 5-6% sau mai mult, ducând pierderile totale pe la un miliard de euro doar pentru acest val de maşini electrice despre care vorbim.

Presa germană spune că fenomenul de reticenţă faţă de maşinile electrice la mâna a doua continuă să crească în Germania, din cauza riscului costurilor viitoare enorme în reparaţii la baterii sau alte componente scumpe. Acest fenomen e mai puţin prezent la maşinile e doar 3 ani vechime, întrucât ele mai au garanţie de producător la baterie, dar oricum gradul de degradare poate fi diferit la fiecare maşină şi e prea multă incertitudine în ecuaţie.

VW încearcă să elimine această incertitudine prin certificate privind starea de sănătate a bateriei, pentru a-i asigura pe cumpărătorii la mâna a doua că pot investi în acea maşină cu siguranţa că ea va mai funcţiona bine cel puţin încă vreo câţiva ani. Dar e o mare diferenţă să cumperi o maşină de 3 ani cu expectanţa că ea va mai ţine încă 3-5 ani maxim şi una diesel sau benzină despre care ştii că mai poate rezita 10-20 de ani, şi o mai poţi vinde şi următorului proprietar. Or, această maşină electrică de 3 ani de acum va fi şi mai puţin atractivă peste încă 3 ani, pentru proprietarul numărul 3, care va rămâne şi fără garanţie la baterie, şi cu buget mai mic disponibil, şi cu riscul ca orice defecţiune să-i pună pe umeri o povară financiară insuportabilă.

1

6,959

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT