Samsung adaugă un Galaxy Book6 mai ieftin în gamă, fără Core Ultra și cu preț de la 799 de dolari. Noul model de 14 inch a fost anunțat oficial de Samsung și complică puțin nomenclatura: Galaxy Book6 exista deja cu procesoare Core Ultra Series 3, iar acum același nume acoperă și versiuni cu Intel Core 3 și Core 5, orientate spre utilizarea de zi cu zi.
Diferența se vede imediat în preț. În februarie, Galaxy Book6 de 14 inch cu Core Ultra pornea în Europa de la 1.149 de euro. Noua versiune este listată oficial de Samsung în Spania de la 849 de euro (aproximativ 4.460 de lei), adică cu 300 de euro mai jos. În SUA, prețul pornește de la 799,99 dolari (aproximativ 3.630 de lei).
Samsung Galaxy Book6 (galerie)
Specificații Samsung Galaxy Book6
- Ecran: LCD de 14 inch, format 16:10, rezoluție 1920 × 1200 pixeli;
- Procesor: Intel Core 3 sau Core 5 Series 3, în funcție de piață;
- NPU: până la 15 TOPS;
- Memorie: 8 GB sau 16 GB LPDDR5X;
- Stocare: SSD PCIe de 256 GB, 512 GB sau până la 1 TB pe anumite piețe;
- Baterie: 61,2 Wh, încărcare USB-C la 45 W;
- Cameră: 2 MP, 1080p;
- Conectivitate: Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.4;
- Porturi: două USB-C, USB-A, HDMI 1.4 și jack audio de 3,5 mm;
- Greutate: 1,35 kg;
- Grosime: 15,7 mm;
- Culori: Gray și Violet Silver.
Procesoarele Intel Core Series 3 sunt gândite tocmai pentru laptopurile mai accesibile, iar Samsung pare să fi decis că gama Book6 avea nevoie de o treaptă sub variantele Core Ultra. Compromisul nu este ascuns: ecranul rămâne LCD WUXGA, grafica este integrată Intel, iar NPU-ul de până la 15 TOPS e mult sub ceea ce oferă procesoarele Core Ultra din modelele mai scumpe.
Samsung promite însă până la 25 de ore de autonomie, iar încărcarea de 45 W ar duce bateria la aproximativ 33% în 30 de minute. Laptopul păstrează și partea de ecosistem Galaxy: Quick Share, Storage Share, Multi Control, Second Screen și Link to Windows, astfel încât o tabletă Galaxy compatibilă poate deveni al doilea monitor, iar fișierele de pe telefon pot fi accesate de pe PC.
Poziționarea devine interesantă și prin comparație cu MacBook Neo, care pornește în România de la 3.499 lei. Samsung răspunde cu mai multe porturi și opțiuni de 16 GB RAM, dar nu încearcă să câștige cursa procesoarelor. Noul Galaxy Book6 este disponibil în anumite piețe, urmând ca Samsung să extindă distribuția ulterior; pentru Spania spre exemplu, este confirmat prețul de pornire de 849 de euro.