La fel ca alți producători de telefoane, Samsung a jonglat și a încercat să modifice calendarul de lansări în ultimii ani. Seria Galaxy S25 sosea la începutul lunii februarie, în timp ce seria Galaxy S26 sosea abia spre finalul lunii februarie. În trecut au avut loc lansări în gama Galaxy S chiar în ianuarie și pare că tendința e să se revină la un calendar similar din 2027. Iată ce am aflat!
Galaxy S27 și S27+ au apărut în baza de certificare 3C din China. Momentul certificării ne dă astfel un reper interesant pentru calendarul de lansări Samsung. Galaxy S27 apare sub numărul de model SM-S9520, iar Galaxy S27+ este identificat drept SM-S9560. Certificarea oferă și primele indicii legate de încărcare, astfel că modelul de bază pare că rămâne la 25W, în timp ce varianta Plus păstrează alimentarea la 45W, la fel ca predecesorul. Se vehiculează că doar Galaxy S26 Pro și S26 Ultra ar primi alimentare la 60W pe fir.
Mai interesant este când au ajuns telefoanele în baza de date 3C, întrucât Galaxy S26 trecea în această etapă abia în luna ianuarie a acestui an. Samsung a prezentat oficial generația S26 pe 25 februarie, cu disponibilitate comercială din 11 martie. În schimb, Galaxy S25 primise certificarea 3C în septembrie 2024 și a fost prezentat în ianuarie 2025.
Dacă Samsung urmează un calendar apropiat de cel al generației S25, apariția atât de timpurie a modelelor S27 și S27+ face plauzibilă o prezentare în ianuarie 2027. Deocamdată vorbim însă despre o deducție bazată pe calendarul certificărilor, nu despre o dată confirmată de Samsung.
