Noul om-cheie din Senat pentru dosarele europene: „Securitatea energetică nu mai este doar o problemă economică”

Senatorul PNL Lucian Rusu – FOTO Facebook Lucian Rusu

Senatorul Lucian Rusu a fost ales, miercuri, 2 septembrie, președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României. În prima sa declarație după preluarea funcției, acesta a vorbit despre prioritățile pe care le are în noul mandat, de la negocierile pentru viitorul buget european și absorbția fondurilor UE până la securitatea energetică, programul SAFE și sprijinul acordat Republicii Moldova.

Lucian Rusu este de părere că România trebuie să aibă o prezență mai activă în procesul de luare a deciziilor la nivel european și să-și apere mai eficient interesele.

Bugetul UE 2028–2034, printre primele priorități

Lucian Rusu spune că preluarea conducerii Comisiei pentru afaceri europene vine într-o perioadă în care deciziile adoptate la nivelul Uniunii Europene vor avea efecte asupra dezvoltării României pentru următorii ani. Senatorul consideră că Bucureștiul trebuie să fie mai implicat în negocierile europene și să urmărească obținerea unor fonduri care să susțină investițiile interne.

„Am primit cu responsabilitate votul de astăzi al colegilor senatori pentru preluarea funcției de președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României.

Este o responsabilitate importantă, mai ales pentru că la nivelul Uniunii Europene traversăm o perioadă a deciziilor care vor influența dezvoltarea României pentru mulți ani de acum înainte. România este un stat care respectă regulile europene, dar care trebuie să își apere mai bine interesele în Europa și să fie un partener activ”, a transmis Lucian Rusu.

Unul dintre obiectivele menționate de senator este viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Rusu consideră că România are nevoie în continuare de finanțări europene pentru infrastructură, agricultură, dezvoltarea regiunilor și modernizarea economiei.

„Un prim obiectiv este, așadar, viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Avem nevoie în continuare de fonduri europene pentru infrastructură, pentru dezvoltarea regiunilor, pentru agricultură și pentru modernizarea economiei. Simplificarea accesării fondurilor este necesară, dar trebuie să ne asigurăm că România folosește cât mai bine aceste oportunități.

Fiecare euro european trebuie să se transforme în investiții, locuri de muncă și dezvoltarea comunităților”, a mai declarat senatorul.

SAFE și securitatea energetică a României

O altă direcție indicată de noul președinte al Comisiei pentru afaceri europene este consolidarea rolului României în zona de securitate și energie. Lucian Rusu a făcut referire la poziția strategică a țării la Marea Neagră și pe flancul estic al Uniunii Europene și al NATO.

În acest context, senatorul a menționat programul SAFE și finanțarea europeană destinată României.

„Un al doilea obiectiv este consolidarea rolului României în securitatea și energia Europei.

România are o poziție strategică importantă la Marea Neagră și pe flancul estic al Uniunii Europene și al NATO. Această poziție ne oferă un avantaj, dar și o responsabilitate. Trebuie să contribuim activ la securitatea Europei și să ne folosim mai bine poziția strategică.

Un exemplu foarte concret este programul SAFE. România a primit deja prima tranșă de 2,5 miliarde de euro. Este o oportunitate importantă, dar trebuie să ne asigurăm că această finanțare este folosită strategic, rapid și eficient, astfel încât să însemne cât mai multă producție, investiții și locuri de muncă în România”, a afirmat Lucian Rusu.

Senatorul a inclus securitatea energetică pe lista priorităților, în contextul în care evoluțiile din ultimii ani au schimbat modul în care este privită problema resurselor și a aprovizionării cu energie la nivel european.

„În același timp, ultima perioadă ne-a arătat clar că securitatea energetică nu mai este doar o problemă economică. Este o problemă de securitate națională și europeană. România are resurse și proiecte importante care pot contribui la securitatea energetică a Europei, iar interesele noastre trebuie susținute atunci când se stabilesc politicile europene în acest domeniu”, a spus acesta.

Republica Moldova rămâne o prioritate

Lucian Rusu a menționat și Republica Moldova printre dosarele pe care România trebuie să le păstreze în atenție la nivel european. Senatorul consideră că Bucureștiul trebuie să continue să sprijine parcursul european al Chișinăului.

„Nu în ultimul rând, Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate pentru România și pentru Uniunea Europeană. Suntem și trebuie să rămânem principalii susținători ai acestui proces de aderare care pentru noi înseamnă mai mult decât o chestiune de politică externă”, a transmis senatorul.

În final, Lucian Rusu a spus că își propune ca România să fie mai prezentă în procesul decizional european și să vină cu soluții atunci când sunt negociate dosare importante pentru țară.

„În concluzie, vreau ca România să fie prezentă acolo unde se iau deciziile, să vină cu soluții și să își apere interesele. Viitorul înseamnă o prezență activă și constructivă în Uniunea Europeană.

Le mulțumesc colegilor pentru încredere. Vă asigur că voi trata această funcție cu seriozitate și pragmatism astfel încât interesul României să fie reprezentat ferm și inteligent în Europa”, a punctat Lucian Rusu.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent