Chiar dacă nu citește prea des clasicii, brazilianul Marcelo Nogueira s-a lăsat sedus de o copertă a cărții „Nopți albe”. Și nu este singurul. Datorită TikTok, aceasă poveste de dragoste a lui Dostoievski a cucerit Generația Z, scrie AFP.

Scurtă poveste a unui „visător” care, în timpul unei plimbări pe străzile din Sankt Petersburg la mijlocul secolului al XIX-lea, întâlnește o tânără de care se îndrăgostește nebunește, a creat o surpriză, ajungând printre cele mai vândute cărți din Brazilia.

În 2025, vânzările acestei cărți au crescut cu 463% la editura braziliană Editora 34, iar tendința indică un nou record în acest an, potrivit datelor comunicate de editor.

Și în alte țări, în special în Regatul Unit și Spania, volumul „Nopți albe” s-a impus, de asemenea, printre best-selleruri.

De ce se identifică Genereția Z cu personajul lui Dostoievski

Utilizatorii TikTok se identifică cu această operă deoarece ea pune în scenă „figura visătorului solitar”, în care „mulți tineri” se recunosc astăzi, a explicat pentru AFP Marcelo Nogueira, un influencer literar în vârstă de 27 de ani.

În această carte, una dintre primele sale, Feodor Dostoievski descrie patru nopți și o dimineață: un interval scurt de timp în care protagonistul încetează, pentru prima dată, să mai trăiască în lumea sa interioară pentru a se confrunta cu realitatea.

Acesta va fi preludiul unei povești de dragoste la fel de pasionale pe cât de efemere.

„Doamne! Un minut întreg de fericire! Nu e oare suficient pentru o viață întreagă?”, se întreabă acest visător anonim: ultima frază a cărții este una dintre cele mai citate pe rețelele de socializare, potrivit France Presse.

„ O clipă de fericire este prea puțin pentru viața unui om?”

„Cartea te dă pe spate”

Zeci de mii de comentarii pe BookTok, o comunitate populară dedicată cărților de pe TikTok, arată cum Dostoievski reușește, la aproape 180 de ani distanță, să atingă inimile cititorilor în mai puțin de o sută de pagini.

„Cartea te dă pe spate: este viața reală, scrisă într-un stil poetic”, a spus cu entuziasm o utlizatoare.

„Este preferata mea (chiar dacă mă îngrijorează puțin faptul că mă regăsesc atât de mult în personaj)”, a mărturisit un alt internaut.

Paloma Lima, o influenceriță de 29 de ani, pasionată de literatura rusă, a povestit că publicul tânăr de pe TikTok a ajuns pe canalul ei de YouTube după ce a citit „Nopți albe”. „Este logic”, deoarece este o carte „scurtă și intensă”.

Uimire în Rusia

În Rusia, fenomenul a stârnit surprindere și mândrie.

„M-a uimit”, a declarat pentru AFP Ekaterina Kvitko, o scriitoare de 28 de ani, la Târgul de carte din Moscova.

În rândul tinerilor ruși, acest roman nu stârnește un astfel de „entuziasm”, a constatat ea. Este „povestea unui personaj singur, care caută o formă de iubire, un sprijin pe care să se bazeze. Este posibil ca adolescenții din Occident să se simtă așa astăzi.”

Un fenomen „neașteptat”

Succesul romanului „Nopți albe” a deschis, de asemenea, calea către marile opere clasice ale lui Dostoievski, mult mai voluminoase și complexe, precum „Crimă și pedeapsă”.

Este un fenomen „neașteptat”, a subliniat Danilo Hora, de la Editora 34, care a menționat o creștere de 53% a vânzărilor acestei cărți pentru în primele șapte luni ale anului.

Într-o epocă în care ne inundă videoclipuri scurte și postări de tot felul, rețelele de socializare pot, de asemenea, să ne readucă către cărți.

„A fi cititor este o idee foarte frumoasă, se poate chiar transforma într-un argument de vânzare. Există o estetică asociată care se răspândește” pe TikTok, a remarcat Marcelo Nogueira.

Tiraj epuizat în unele librări din Rio de Janeiro

„Va fi mai atractiv să ai imaginea unei cărți fizice adevărate, cu o copertă magnifică, decât a unui Kindle”, dispozitiv electronic portabil creat de Amazon special pentru a citi volume digitale.

Acesta este cazul ediției pe care el însuși a folosit-o în videoclipul său despre „Nopți albe”, cu o ilustrație pop și colorată care reprezintă un cuplu în timp ce se sărută.

Imagine cu ediția de buzunar a cărții„Nopți albe” a scriitorului rus Fiodor Dostoievski, la São Paulo, Brazilia. Sursă foto: Nelson ALMEIDA / AFP / Profimedia

Această ediție este epuizată în mai multe librării din Rio de Janeiro, a constatat AFP.

Cecilia Rosas, cercetătoare și traducătoare de literatură rusă, se bucură că anumite opere clasice se bucură de o asemenea popularitate. Ea ne îndeamnă însă să nu confundăm critica literară cu „publicitatea” care domină adesea rețelele de socializare.