Joi, 03 Septembrie 2026, ora 07:29
1518 citiri
Prințul Harry și soția lui, Meghan Markle, ducesa de Sussex FOTO Hepta
Președintele SUA Donald Trump a comentat mutarea din SUA în Marea Britanie a prințului Harry alături de Meghan Markle, ducesa de Sussex, și cei doi copii ai cuplului. Liderul de la Casa Albă se „bucură” de întoarcerea în Regatul Unit a membrilor familiei regale britanice, dar spune că „dacă aș fi fost în locul familiei regale, nu i-aș fi primit înapoi”.
„Mă bucur de asta”, a declarat Donald Trump, miercuri, 2 septembrie, despre revenirea în Marea Britanie a lui Harry și Meghan.
Cuplul s-a întors în Marea Britanie săptămâna trecută, la șase ani după ce se mutaseră în SUA locuind în California din 2020. Ei nu au vorbit încă public despre planurile lor, dar, pe fondul speculațiilor cu privire la cât timp vor rămâne în regat și unde vor locui, se spune că se vor stabili acolo pentru o „perioadă îndelungată”,
„Nu eram un fan al lor”, le-a spus președintele SUA reporterilor în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri care a urmat, miercuri, conferinței de presă cu reprezentanții industriei turismului.
„Am avut o relație foarte bună cu regina, chiar foarte bună. Am ajuns să o cunosc foarte bine. O relație cu adevărat bună cu Regele Charles – l-am cunoscut ca prinț Charles și ca rege Charles. Îl cunosc de mult timp”, a declarat șeful Casei Albe.
Descriindu-l pe Charles ca fiind un „tip grozav, grozav”, Trump a spus că, în opinia lui, Harry și Meghan „au tratat familia regală cu o mare lipsă de respect”.
„Nu mi-a plăcut”, a mărturisit el, adăugând: „Dacă aș fi fost în locul familiei regale, nu i-aș fi primit înapoi”.
Trump nutrește de multă vreme o fascinație și o admirație pentru familia regală britanică, pe care le atribuie unei amintiri din copilărie, când a urmărit la televizor încoronarea reginei Elisabeth a II-a în 1953, alături de mama sa, Mary Anne Trump, care s-a născut în Scoția. Trump o adora pe regretata regină, pe care o descria ca fiind o „femeie extraordinară” care „nu a făcut niciodată vreo greșeală” în deceniile petrecute pe tron.
În schimb, despre Harry și Meghan nu a avut o părere prea bună, iar la începutul celui de-al doilea mandat, în februarie 2025, se punea chiar problema dacă nu ar fi cazul să le fie examinat statutul de imigranți și eventual să fie expulzați, fiind suspectați că ar fi fost protejați de fostul președinte Joe Biden.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
