Xbox Cloud Gaming a devenit în ultimii ani una dintre metodele prin care Microsoft încearcă să ducă jocurile Xbox dincolo de consolă, pe PC-uri mai slabe, telefoane, tablete și televizoare compatibile. Serviciul a fost legat în principal de Game Pass, dar modelul acesta începe acum să se schimbe, odată cu introducerea unor limite lunare și a posibilității de a cumpăra separat timp de streaming. Detalii avem mai jos!
Xbox Cloud Gaming va primi limite lunare de utilizare din noiembrie, iar numărul de ore incluse va depinde de abonamentul Game Pass ales. Evident, Microsoft va permite cumpărarea de timp suplimentar după consumarea orelor incluse. Game Pass Essential va oferi 5 ore de cloud gaming pe lună, Premium va include 10 ore, iar Ultimate va urca la 15 ore.
Pentru utilizatorii care apelează doar ocazional la streaming schimbarea ar putea trece aproape neobservată. Mictosoft estimează că numai aproximativ 4% dintre abonații Game Pass vor ajunge să fie afectați de noile plafoane. Situația se schimbă însă pentru cei care folosesc cloud gaming-ul ca alternativă reală la o consolă sau la un PC performant.
Cele 15 ore oferite prin Ultimate se pot consuma relativ repede în cazul unor sesiuni regulate, iar după atingerea limitei utilizatorii vor putea cumpăra ore suplimentare. Prețurile pentru acestea nu au fost încă anunțate. Mai apare și o schimbare importantă în modul de acces. Microsoft va permite și persoanelor fără abonament Game Pass să cumpere timp de streaming pentru jocurile eligibile pe care le dețin. Serviciul se desprinde astfel parțial de abonament și devine o opțiune care poate fi plătită separat, în funcție de utilizare.
Microsoft motivează introducerea limitelor prin costurile tot mai mari ale infrastructurii de streaming și prin creșterea duratei sesiunilor. Pentru comparație, GeForce NOW folosește deja un sistem cu plafon lunar pentru unele abonamente, însă limita ajunge până la 100 de ore.
Microsoft ar urma să detalieze în noiembrie prețurile pentru orele suplimentare și condițiile exacte de acces. Atunci vom putea vedea și cât de avantajos mai rămâne Game Pass pentru utilizatorii care se bazează în principal pe Xbox Cloud Gaming.