Sambata, 05 Septembrie 2026, ora 09:00

437 citiri

Mihai Mărgineanu: „Nu există oameni mai bolnavi la cap decât ăia care postează în fiecare zi în social media” VIDEO

Mihai Margineanu, interviu pentru Gojira, captură video YouTube (Happy Fish)

Prezentarea aspectelor personale din viață, „în fiecare zi” pe internet, este „boală curată”, consideră Mihai Mărgineanu.

De curând, în podcastul lui Gojira, cântărețul a vorbit despre obsesia oamenilor de a distribui pe internet experiențe personale. Din perspectiva lui Mărgineanu, cei care postează obsesiv pe internet sunt și cei cu mari traume.

„Bă, nu există oameni mai bolnavi la cap decât ăia care postează în fiecare zi pe Instagram sau pe Facebook să arate ce fac, unde sunt, cât de bine sunt. Nu există oameni mai distruși la cap, mai plini de terapii, se duc toți la terapii să se facă bine, nu știu de ce. A apărut o concurență falsă între tine și imaginea de pe rețelele de socializare. Este boală curată”, a declarat Mihai Mărgineanu.

Artistul se află în conflict cu Florin Chilian, care l-a acuzat pe Mihai Mărgineanu că marile sale „hituri” nu sunt creații originale.

„Cânt de 20 de ani pe scenă și, în aproape 1.200 de concerte, zeci sau sute de interviuri și apariții, am susținut sus și tare că piesele mele sunt adaptări după folclorul românesc, țigănesc, urban și rural. Sunt mulțumit că pot interpreta folclor, că umplu săli alături de trupa mea de artiști și muzicieni veritabili, cu care cânt în aceeași echipă de peste 18 ani”, a explicat Mihai Mărgineanu.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent