Radu Carp, profesor universitar, politolog și jurist, a reacționat sâmbătă, 5 septembrie, într-o postare pe Facebook, cu privire la decizia CCR de neconstituționalitate privind numirile făcute de Parlament la TVR și Radioul Public.

Carp susține că între comunicatul de presă din aprilie și decizia CCR din Monitorul Oficial din septembrie apare o diferență majoră: introducerea deciziei de neconstituționalitate privind-o pe Adriana Săftoiu, deși AUR nu ceruse explicit acest lucru în sesizare.

Politologul atrage atenția asupra unui precedent periculos și spune că invalidarea unei numiri nominale votate de Parlament creează posibilitatea ca CCR să poată anula ulterior hotărâri similare, cum ar fi decretele de numire ale Prim-ministrului sau ale altor judecători CCR.

Postarea pe larg:

„Am evitat să mă pronunț public până acum despre sesizarea AUR privind numirea membrilor Consiliilor de Administrație ai SRTV și SRR.

AUR a invocat „algoritmul” din Legea 41 care i-ar fi dat dreptul la un loc în plus. S-a făcut paralela cu Decizia CCR din 2012 și s-a admis până la urmă acest raționament.

Fundamental greșit. În 2012, membrii nominalizați de un partid politic NU AU FOST AUDIAȚI de comisiile parlamentare. Mai mult, președintele unei comisii din Parlament a afirmat public că acel partid politic nu mai are dreptul la niciun fel de reprezentare deoarece „a distrus țara”.

CCR a sancționat la vremea respectivă, foarte corect, un abuz.

În 2025 situația a fost complet diferită.

AUR a prezentat pentru cele două consilii 2 candidați și 2 supleanți, în total 8 candidați.

Comisiile parlamentare AU EFECTUAT AUDIEREA TUTUROR CANDIDAȚILOR și au decis, prin vot, validarea doar a 4 candidați din partea AUR (membru și supleant x 2).

S-au aplicat legea și Regulamentele Camerelor la virgulă.

Unde este atunci încălcarea Constituției?!

Legea 41 vorbește despre respectarea ponderii parlamentare, nu operează cu cifre și virgule.

CCR a consacrat încă din 1993 principiul autonomiei Parlamentului.

De ce nu s-a aplicat și în acest caz în care, repet, procedura și actele normative au fost aplicate cu foarte mare atenție?

În sfârșit, să admitem că CCR își încalcă propria jurisprudență. Nu este prima oară.

Însă complet de neînțeles este raționamentul CCR că și în cazul doamnei Adriana Săftoiu s-ar fi încălcat Constituția, deși AUR nici nu a cerut acest aspect!!!

O decizie a Parlamentului, nominală, de tipul „se numește în funcția de PDG al SRTV doamna Adriana Săftoiu” a fost declarată neconstituțională.

Realizează cineva cât de gravă este această decizie?

Aceasta înseamnă că, de exemplu, CCR poate declara oricând neconstituțional decretul de numire în funcția de PM a lui Ilie Bolojan. Ori numirea unui judecător la CCR.

5 judecători CCR pot contesta la CCR că ceilalți 4 au fost numiți cu încălcarea Constituției. Pe baza acestui precedent, o asemenea cerere are toate șansele să fie admisă!

Această decizie a CCR este mult mai gravă decât cea din cazul Dominic Fritz. Doar că, până acum, nu s-a discutat prea mult despre ea.

Ce s-a întâmplat de fapt? CCR a judecat speța în luna aprilie dar a amânat publicarea deciziei.

Din aprilie până în septembrie s-a mai adăugat un paragraf. Cel referitor la Adriana Săftoiu.

De unde știm?

Să comparăm comunicatul de presă din 29 aprilie cu decizia publicată în MOf în 3 septembrie. Se vede din avion ce s-a întâmplat, cum se spune.

Deciziile CCR pot fi contestate la CEDO doar dacă s-a încălcat un principiu fundamental al statului de drept. Autonomia Parlamentului face parte din această categorie – există jurisprudență CEDO în acest sens.

Ideea de a contesta la CEDO această decizie a CCR nu este doar teoretică, ci și mecanică/practică”, a transmis Radu Carp.

Adriana Săftoiu, reacție după decizia Curții Constituțională care o lasă fără șefia TVR

Președinta-directoare generală a Televiziunii Române, Adriana Săftoiu, a declarat pentru Cotidianul.ro că este nedumerită de decizia Curții Constituționale cu privire la numirile în TVR și Radioul Public. Atât Adriana Săftoiu, cât și Robert Schwartz, președinte-director general al Radioului public, vor rămâne fără funcțiile de conducere, după ce Curtea s-a pronunțat și pe numirile făcute de Parlament în componențele consiliilor de administrație ale celor două instituții.

„Mă uimește faptul că hotărârea prin care am fost numită președinte – director general la televiziune, care nu a fost atacată de AUR ca neconstituțională, totuși Curtea a decis că este neconstituțională. Înțeleg că nici măcar această hotărâre, Hotărârea 50, nu a fost discutată în plenul CCR. Pur și simplu apare în motivare ca o extensie a Hotărârii 45 – decizia a fost extinsă și către Hotărârea 50. Mie mi se pare destul de grav.”, a declarat Adriana Săftoiu.Întrebată dacă suspectează o ingerință politică, spune că se teme chiar și să ia în calcul această ipoteză.

„Sincer, mi-e și frică să suspectez așa ceva, pentru că ar fi extraordinar de grav să mă gândesc că CCR ia decizii în funcție de interesele politice ale momentului. Dar pentru mine este un mare semn de întrebare cum a putut să apară în motivare acest lucru. Adică declari o hotărâre neconstituțională fără ca cineva să fi sesizat, să fi cerut să judeci așa ceva, prin urmare nici nu ai judecat.”, a mai spus fosta consilieră prezidențială.

Președinta-directoare a TVR afirmă că este vorba mai degrabă despre un principiu, și i se pare îngrijorător că CCR a trecut în motivare ceva ce nici măcar nu a deliberat.

CCR a publicat joi motivarea deciziei de neconstituționalitate privind numirile făcute de Parlament la TVR și Radioul Public. Totodată, Curtea a adăugat în decizie și un punct care face referire la actele de numire efectuate de Parlament privind componența Consiliilor de administrație ale SRR și SRTV, care „își încetează efectele juridice la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României”.

Astfel,Parlamentul ar urma să facă noi numiri, inclusiv la șefia celor două instituții, iar Adriana Săftoiu și Robert Schwartz, care ocupau funcțiile de președinți-directori generali în cele două societăți, își vor pierde posturile.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent