Cântăreața Theo Rose, jurată la „Vocea României”, i-a răspuns duminică unei femei care a criticat-o pe artistă pentru că „nu are atitudinea potrivită” pentru emisiunea de la Pro TV. Theo Rose a povestit, într-o postare pe Facebook, că nu mai citește de ceva vreme comentariile de pe rețelele sociale, însă continuă să citească mesajele pe care le primește.
„Mi-a scris o doamnă că atitudinea mea nu e potrivită pentru Vocea României. Că e, poate, singurul produs ceva mai erudit de la televizor și că unele dintre glumele sau modurile mele de exprimare nu prea dau bine în peisaj”, a scris artista.
Theo Rose crede că „avem o mică problemă cu ce numim noi un om educat”.
„Cred că ce vor unii oameni să vada la televizor e, de multe ori, o aparenta foarte bine crescuta si mai cred ca avem o mica problema cu ce numim noi un om educat. Ne-am obișnuit să-l recunoaștem după niște semne. Vorbește frumos, nu scapă cuvinte nepotrivite, știe când să tacă, știe cum să stea, nu se hlizește când nu trebuie și, în general, dă bine”, a scris Theo Rose.
„Nu pentru că n-aș avea filtru, ci pentru că nu-l pornesc ca să par mai deșteaptă decât sunt”
Jurata de la „Vocea României” a explicat că și-a permis „luxul de a fi” cine este cu adevărat.
„Mi-am permis luxul să fiu cine sunt. Vorbesc uneori nefiltrat. E adevărat. Nu pentru că n-aș avea filtru, ci pentru că nu-l pornesc ca să par mai deșteaptă decât sunt. Tre’ să fie obositor să stai cu grija asta”, a transmis ea.
Artista spune că are însă alte criterii după care își evaluează propriul comportament.
„Eu am altă pretenție de la mine. Să nu fiu rea. Să nu mă bucur când altuia îi e rău. Să nu umilesc un om ca să ies eu mai bine. Să nu spun una când gândesc alta. Să pot să mă uit liniștită în ochii oamenilor cu care lucrez”, a explicat cântăreața.
„Da, umorul meu e și rural. Uneori foarte rural. M-a crescut satul și n-am de gând să mă dezic de el acum, că am ajuns la televizor. Ba s-ar putea ca taman asta să mă fi adus până aici”, a mai scris Theo Rose.
„Vocea României” se află la cel de-al 14-lea sezon, care a debutat vineri la Pro TV. Show-ul prezentat de Pavel Bartoș a fost lider de audiență în prime-time.
Emisiunea de vineri a fost urmărită în medie de aproape un milion de telespectatori, potrivit datelor de audiență comunicate pentru prima ediție a noului sezon, și a depășit premiera „Insula Iubirii” de la Antena 1, care s-a clasat pe locul al doilea.