Alina Șerban este singura cineastă română care participă la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, unde prezintă filmul „I Matter” (Eu contez), debutul regizoarei în lungmetraj.

Pelicula scrisă și regizată de ea este primul lungmetraj al unei regizoare rome proiectat la un festival de prim rang, potrivit revistei Variety.

„Sunt emoţionată din cauza presiunii de a fi «prima» – toate aceste premiere”, a declarat Alina Șerban pentru Variety, citată de News.ro.

„Dar simt şi o uşurare imensă, precum şi recunoştinţa că am reuşit să trec cu bine peste ceva aproape imposibil”, a adăugat regizoarea.

Filmul este inspirat din viața Alinei Șerban și spune povestea unei tinere rome care studiază pentru a deveni actriţă.

Acesta explorează teme precum depășirea fricii, speranța și acceptarea de sine. Proiecția oficială va avea loc marți, 8 septembrie, în cadrul secțiunii „Venezia Spotlight”, care reunește în acest an opt lungmetraje.

„Un moment istoric pentru mine și comunitatea romă”

Selecția în cadrul Venice Spotlight marchează revenirea Alinei Șerban la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde, în 2023, a fost prezentă în competiția Orizzonti cu lungmetrajul „Housekeeping for Beginners”, regizat de Goran Stolevski.

Filmul „I Matter” concurează pentru  Premiul Luigi de Laurentiis pentru Cel mai Bun Debut acordat de un juriu internațional și pentru Premiul Publicului oferit de Armani Beauty.

„Este un moment cu adevărat istoric pentru mine, dar şi pentru comunitatea romă”, spune Alina Șerban.

„Este un moment de sărbătoare. Şi vreau să privesc înapoi şi să pot spune că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru ca membrii echipei să poată trăi împreună acest moment. Şi, de asemenea, să transmit lumii un mesaj de demnitate, de sărbătoare, dar şi de suferinţă care trebuie să fie văzută”, a adăugat regizoarea română de etnie romă.

Printre invitații celei de a 83-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția se numără staruri mondiale ca George Clooney, Penelope Cruz, Javier Bardem, Rooney Mara, Robert Pattinson, Danny Boyle sau Ellen Burstyn.