Inter Milan a ratat șansa de a urca pe primul loc în Serie
A, după ce au pierdut derby-ul cu Napoli, 1-3 în etapa a 8-a. Echipa lui Cristi Chivu a căzut pe poziția a 4-a,
într-un meci în care gazdele au deschis scorul după un penalty de tot râsul,
transformat de De Bruyne. Șocul a fost prea mare pentru milanezi, care nu au
reușit să treacă peste tensiunea partidei și să se concentreze pe fotbal, lucru
subliniat de presa peninsulară.

Cristi Chivu, uluit de maniera de arbitraj la meciul cu Napoli. Foto EPA EFE

Cristi Chivu, uluit de maniera de arbitraj la meciul cu Napoli. Foto EPA EFE

victorii consecutive avea Inter în toate competițiile
înaintea partidei de la Napoli. Pe Stadionul Diego Maradona, Inter a fost
destabilizată de un penalty ilar, acordat aiurea, deși a fost analizat în
camera VAR. Belgianul De Bruyne a transformat lovitura de pedeapsă, moment în
care a suferit și o întindere sau o ruptură musculară, iar milanezii nu s-au
mai regăsit până la finalul partidei.

Nota 5 pentru cum a gestionat partida

În minutul 54, McTominay a majorat avantajul gazdelor,
Calhanoglu a readus speranța în tabăra echipei lui Cristi Chivu, pentru ca
Anguissa să ducă scorul la 301, după 66 de minute de joc. Fotbaliștii
vicecampioanei Europei abia au primit note de trecere din partea presei
italiene, la fel ca antrenorul român, notat cu 5 pentru modul în care a
gestionat partida. Publicația FCInter1908 i-a reproșat tehnicianului că nu a
reușit să-și scoată jucătorii din haosul generat de anumite decizii de arbitraj
și „jocul urât” propus de Napoli.

„Meciul a fost
condus în mod scandalos de arbitrul Mariani, dar echipa lui Chivu, Inter, a
fost grav vinovată. S-a lăsat târâtă în haos, fără să se mai gândească să
joace. În a doua repriză, a fost multă nervozitate, multe momente de
încăierare, dar puțin fotbal adevărat. Totuși, meciul ar fi putut fi salvat,
iar atunci și-ar fi putut atribui meritele. A se lăsa târâtă în ​​jos de
evenimente negative este un defect pe care această echipă nu îl poate depăși”,
au scris italienii după partida în care Napoli a urcat pe prima poziție în
clasamentul din Serie A.

„Nu mă interesează ce spune lumea de mine”

„Ne-a durut acel penalty, am încercat sa reacționăm, ne-am enervat mai mult cu banca lor si nu am reușit să ne facem treaba pentru care am venit pregătiți. Energia a fost aruncată pe geam. Am reacționat cam târziu, golul trei e consecința lucidității pierdute”, a declarat antrenorul român, care a continuat: „Lumea are dreptul să spună ce vrea. Ca antrenor nu mă voi lamenta vreodată.

Am o dorința să văd fotbalul diferit de cum sunt unii obișnuiți. Nu mă interesează nici să văd dacă lumea spune că sunt bun. Mă interesează numai de jucătorii mei și să câștigăm împreună. Aici suntem mereu obișnuiți să ne lamentam si să ne plângem. Cât voi fi aici nici nu mă interesează ce spune lumea de mine”.