-
SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, luni, 20:30, DGS 1
Marius Baciu nu are rezultatele dorite la FCSB, iar Gigi Becali studiază deja variantele de înlocuire. Primele nume la care s-a gândit afaceristul din Pipera au fost Dan Petrescu, Mirel Rădoi și Ianis Zicu, însă niciunul nu va ajunge la clubul său.
Adrian Mutu, prima reacție după ce a ajuns în pole-position pentru FCSB: „No comment”
Adrian Mutu pare că este varianta pregătită de Gigi Becali pentru înlocuirea lui Marius Baciu. Afaceristul din Pipera îl apreciază pe fostul internațional pentru cariera sa în fotbal, dar și pentru faptul că își poate pune amprenta pe jucătorii talentați de la clubul său.
Contactat de digisport.ro, Adrian Mutu a oferit o reacție scurtă: „(n.r. despre interesul FCSB-ului) E, se vorbește… No comment. Chiar nu am ce să spun”.
Liber de contract din martie 2025, Adrian Mutu a activat ultima dată ca antrenor la Petrolul.
În carieră, în afară de Petrolul, Adrian Mutu a mai antrenat FC Voluntari, Al-Wahda U21, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj.
- Adrian Mutu a mai activat ca președinte la Dinamo și oficial al FRF.
Ce spunea Adrian Mutu despre o colaborare cu Gigi Becali la FCSB, în trecut
Chiar dacă a anunțat că Marius Baciu va continua la echipă cel puțin două partide, Gigi Becali e în continuare cu gândul la schimbarea băncii tehnice de la FCSB.
După ce galeria a intervenit și varianta Ianis Zicu la FCSB a picat, Gigi Becali s-a reorientat, iar Adrian Mutu (47 de ani) este acum favoritul său pentru preluarea echipei, potrivit informațiilor digisport.ro. Despre varianta Adi Mutu la FCSB au scris și cei de la gsp.ro.
Omul de afaceri îl ia în calcul pe Adrian Mutu, dacă Marius Baciu va pleca de la echipă.
În vară, în direct la Digi Sport 1, întrebat despre posibilitatea de a antrena la FCSB, Adrian Mutu transmitea: ”Eu cred că pentru orice antrenor să pregătească FCSB este o carte de vizită importantă și ai toate condițiile necesare pentru performanță.
Eu nu aș putea lucra în astfel de condiții și ar putea dăuna automat muncii mele. Nu neapărat clubului, pentru că clubul spune după două săptămâni, ai plecat, dar ar dăuna muncii mele, în cea mai mare parte, și atunci nu are rost.
Asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea sau pe viitor dacă Gigi Becali schimbă politica, dacă aș fi în cărți. Acolo ai tot, cum ai și la Craiova, la Rapid, cum începi puțin să ai și la Dinamo, chiar dacă nu la nivelul ăsta”.
Etichete: adrian mutu , gigi becali , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din