După aterizarea la Heraklion, a întrebat echipajul dacă poate să se întoarcă acasă cu același avion. Deși nu avea bilet de retur, Wizz Air a acceptat să-l ia la bord, și complet gratuit, relatează 444.hu.
Primul „act” al acestei povești neobișnuite s-a petrecut încă de pe aeroportul din Budapesta. Pasagerul a început să aibă îndoieli chiar în timpul îmbarcării. Bărbatul a coborât pe platforma aeroportului, însă, în loc să urce în avion, s-a oprit lângă scări și a început să se gândească dacă mai vrea să plece în Creta.
Personalul de la sol s-a apropiat de pasager și a încercat să-l convingă să continue călătoria, însă fără succes. Bărbatul a decis să renunțe la zbor, după care a fost condus înapoi în terminal, iar numele său a fost șters de pe lista pasagerilor.
Nu a trecut însă mult timp până când pasagerul s-a răzgândit din nou. La câteva minute după ce s-a întors în terminal, a alergat înapoi la poartă. Problema era că, oficial, nu mai era pasager al acelui zbor. După ce a primit acordul căpitanului, a fost însă condus din nou în avion.
A zburat spre Creta. În avion a decis că vrea să se întoarcă
În timpul zborului, pasagerul s-a răzgândit pentru a treia oară. După cum a explicat ulterior, „și-a amintit de scopul călătoriei sale, care între timp nu mai avea sens pentru el”.
A mers la unul dintre însoțitorii de bord și a întrebat dacă, după aterizare, poate rămâne în avion și să se întoarcă imediat cu acesta la Budapesta.
Problema era că bărbatul nu avea bilet de retur, nici pentru acel zbor și nici pentru vreun alt zbor de la Heraklion la Budapesta.
„De obicei cumpăr bilet doar dus, iar biletul de întoarcere îl rezerv abia atunci când vreau să mă întorc acasă”, a explicat pasagerul.
Echipajul i-a promis însă că va verifica dacă există o soluție. Au fost necesare consultări cu compania aeriană, căpitanul și personalul de la sol din Heraklion.
A fost dus acasă gratuit
După aterizare, în timp ce ceilalți pasageri părăseau avionul, bărbatul a rămas pe locul său și a așteptat să vadă ce se întâmplă.
După aproximativ 10 minute, un angajat al serviciului de handling a intrat în avion ținând în mână o carte de îmbarcare pentru zborul Heraklion-Budapesta.
Pasagerul nu a trebuit să coboare din avion, să treacă din nou prin controlul de securitate și nici să cheltuiască vreun forint pentru cumpărarea biletului.
Povestea a fost relatată chiar de pasager pe rețelele de socializare. Ulterior, jurnaliștii de la 444.hu, au verificat desfășurarea evenimentelor direct cu compania aeriană.
Redacția i-a cerut Wizz Air un punct de vedere, iar compania a confirmat că, într-adevăr, i-a organizat pasagerului biletul necesar pentru a se întoarce acasă.