Un grup de judecători ai Curții Constituționale, numiți în funcție la propunerea PSD, intenționează să declanșeze o procedură disciplinară în urma căreia să o înlăture pe Simina Tănăsescu, din funcția de președinte al CCR, în urma scandalului izbucnit după întâlnirea acesteia de la Senat cu premierul Ilie Bolojan.

Grupul nemulțumiților este format din judecătorii Mihai Busuioc, Cristian Deliorga, Bogdan Licu și Gheorghe Stan, potrivit unor surse din interiorul Curții Constituționale.

Informația a fost publicată inițial de G4Media, citând tot surse din instituție.

Înlăturarea din funcție ar urma să se facă prin declanșarea unei proceduri disciplinare care nu este prevăzută în Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dar este stipulată în Regulamentul de organizare și funcționare.

Nemulțumiri mai vechi față de Simina Tănăsescu

„Este posibil. Procedura există în Regulamentul Curții. Nu a fost folosită până acum. Cât am fost eu judecător la CCR a fost pace și liniște”, a declarat, pentru HotNews, Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale.

Potrivit surselor HotNews, în cadrul Curții au apărut nemulțumiri față de activitatea Siminei Tănăsescu ca președinte încă de anul trecut, când judecătoarea ar fi adăugat pagini întregi într-o decizie a Curții, despre care judecătorul raportor pe acea sesizare nu știa nimic.

Aceleași surse menționează că deocamdată nu există o majoritate la Curte privind demiterea lui Tănăsescu din funcția de președinte, iar eventuala tentativă de înlăturare a ei ar urma să aibă loc abia după instalarea viitorului guvern.

Citește și

Imagini de la întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR, prezentate la comisia de anchetă din Senat. Vot pentru înființarea unei comisii de anchetă pe zborul privat în Mykonos

Imagini de la întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR, prezentate la comisia de anchetă din Senat. Vot pentru înființarea unei comisii de anchetă pe zborul privat în Mykonos



Aplicarea sancțiunilor, „o competență exclusivă” a plenului CCR

Procedura disciplinară împotriva judecătorilor CCR poate fi inițiată, potrivit Regulamentului de organizare a Curții, pentru „încălcarea gravă, cu vinovăție”, a dispozițiilor articolului 64 din Legea nr.47/1992.

Articolul respectiv impune judecătorilor următoarele obligații:

a) să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;
b) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;
c) în adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, abţinerea de la vot nefiind permisă;
d) să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;
e) să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau propagandă de orice fel;
f) să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor.

În plus, articolul 65 al legii stipulează că „stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii Constituţionale.”

Ce prevede Regulamentul CCR

Aceste prevederi din lege sunt detaliate în Regulamentul care prevede că acțiunea disciplinară poate fi pornită în urma unei sesizări scrise și semnate, după care se constituie o comisie de cercetare disciplinară, formată din 3 judecători, pentru a examina cele sesizate.

„Dacă sesizarea îl privește pe președintele Curții Constituționale, desemnarea celor 3 judecători revine Plenului Curții și se face prin tragere la sorți, care va fi consemnată într-o hotărâre.
Unul dintre cei 3 judecători va fi desemnat ca președinte al comisiei de cercetare disciplinară”, se spune în articolul 70 al Regulamentului.

Cercetarea disciplinară durează 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 30 de zile, după care se ia o decizie în plenul Curții, cu majoritate de voturi. Articolul 71 din Regulament prevede care sunt sancțiunile disciplinare aplicate, însă nu este prevăzută expres posibilitatea demiterii din funcția de președinte al CCR, în cazul în care judecătorul cercetat este chiar președintele.

„Plenul Curții Constituționale poate aplica judecătorilor, în funcție de gravitatea abaterii, următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; încetarea mandatului de judecător al Curții Constituționale.

Articolul 71 din Regulamentul de funcționare al CCR

Judecătorul cercetat disciplinar are dreptul să se apere în fața colegilor săi, pe durata cercetării disciplinare, iar după eventuala sa sancționare, are la dispoziție 15 zile să atace hotărârea de sancționare la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cine sunt judecătorii propuși de către PSD

Mihai Busuioc

Judecător al Curții Constituționale a României (CCR) numit de Senat la propunerea PSD din iulie 2025, Mihai Busuioc a ocupat, în ultimii 15 ani, funcții de conducere în mai multe instituții importante din România. A fost pe rând în funcții de conducere la Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării sau Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. El a fost inclusiv secretar general al Guvernului.

Bogdan Licu

Este judecător la CCR din 2022 la propunerea PSD, prin votul Camerei Deputaților. A fost vicepreședinte al CSM, după care a ocupat pe rând funcțiile de prim adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, delegat în funcția de procuror general și prim adjunct al procurorului general.

Gheorghe Stan

A fost procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) înainte de a fi numit în 2019 în funcția de membru al Curții Constituționale prin decizia Camerei Deputaților la propunerea PSD.

Cristian Deliorga

Ocupă funcția de judecător CCR din 2019, fiind numit de Senat la propunerea PSD. Între 1982 și 2006 a ocupat funcția de procuror în mai multe parchete din județul Constanța, iar apoi a devenit judecător. A devenit cunoscut după ce a pronunțat sentința de condamnare la închisoare a lui Mircea Băsescu.