Dimensiune text

Mică
Normală
Mare

Al doilea portar al echipei italiene Internazionale Milano, Josep Martinez, a lovit marți cu mașina un bătrân aflat în scaun cu rotile, iar acesta a decedat pe loc, anunță La Repubblica.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
– articolul continuă mai jos –

Tragedia a avut loc la ora 9.30 la Fenegrò, în zona Como, în nordul Italiei: victima în vârstă de 81 de ani, care ar fi încercat să traverseze strada din sens opus, nu a putut fi salvată.

Accidentul s-a produs în apropiere de Appiano Gentile, nu departe de centrul de antrenament unde se deplasa fotbalistul.

Impactul a fost extrem de violent. Serviciile de salvare au ajuns imediat la fața locului: elicopterul, o ambulanță și carabinierii. În ciuda încercărilor personalului medical de a-l resuscita, nu s-a mai putut face nimic pentru bătrân: acesta a murit pe loc.

Conform unei prime reconstituiri, bărbatului în scaun cu rotile i s-ar fi făcut rău și ar fi traversat pe banda pe care circula Martinez. Bărbatul în vârstă ar fi părăsit pista de biciclete pentru a ajunge pe cea din sens opus, traversând carosabilul.

Fotbalistul s-a oprit imediat pentru a acorda primul ajutor.

Inter a decis să anuleze conferința de presă a antrenorului Cristian Chivu, programată pentru ora 14:00, ora Italiei, în ajunul meciului dintre Inter și Lazio. Acest lucru a fost anunțat de club într-un comunicat.