28 Octombrie 2025, 19:36
Redacţia PiataAuto.md

În SUA, există câteva maşini renumite pentru faptul că au motoare mari, care sună frumos şi pot topi anvelope. Printre ele se numără muscle car-urile, dar şi un sedan înrudit cu ele, pe nume Dodge Charger. Iar dacă acesta mai vine şi în versiune SRT Hellcat Redeye, atunci performanţa şi sunetul de care e capabil e dus la un apogeu absolut. Totuşi, un youtuber s-a gândit că ar fi o idee bună dacă în locul V8-ului imens original ar pune un motor de Honda, de 4 cilindri, şi cu ajutorul unei turbine imense ar încerca să echivaleze performanţa V8-ului american anterior.

Motorul original al lui SRT Hellcat de 6,2 litri V8 produce 707 CP dace în configuraţie obişnuită şi 797 CP dacă e în ediţie Hellcat Redeye. Deci, youtuber-ul nu a făcut transplantul de motor Honda pe orice Charger şi nici măcar pe orice Charger SRT, ci pe versiune de top absolut în performanţă, Charger SRT Hellcar Redeye, care avea 797 CP.! Către acest moment, probabil mulţi dintre noi îşi spune deja că toată ideea e o mare blasfemie pentru acest model şi pentru motorul original.

În acelaşi timp, mulţi dintre noi ştim că motoarele clasice de Honda sunt construite să reziste modificări substanţiale şi să poate atinge puteri imense. Aici e vorba de un motor K24, iar motoare din seria K au fost introduse în anul 2001, cu o cilindree cuprinsă între 2,0 şi 2,4 litri, cu bloc şi chiulasă din aluminiu, cu doi arbori cu came şi 16 valve şi cu sistem i-VTEC, deci un VTEC dirijat electronic.

Existau şi versiuni de stoc turbo, care primeau o turbină de la Mitsubishi, iar aceste motoare erau cunoscute pentru capacitatea de a atinge turaţii mari, între 6.500 şi 8.400 rpm, în funcţie de versiune. În versiunea de 2,0 litri, a fost prezent până şi pe mai multe generaţii de Civic Type R. În versiune K24 de 2,4 litri a fost prezent pe maşini mai relaxate, cu excepţia unor Acura cu indici Type S. Motorul ţintit de youtuber e unul de 2,4 litri, deci.

Motorul japonez a fost instalat cu succes sub capotă, fiind cuplat la cutia automată de origine ZF cu ajutorul unor adaptoare speciale. A fost nevoie să se tragă sute de metri de fire noi pentru noul propulsor şi elementele lui electronice. Dar propulsorul a pornit şi acesta răspundea la apăsările de acceleraţii.

De aici încolo, urmau teste şi calibrări, pentru a rafina reacţiile şi a ajunge într-un final pe un stand dinamometric, ca să se măsoare puterea obţinută.

Cutia de viteze a trebuit echipată cu un alt computer de bord, care să poate comunica bine cu noul motor. Din fericire, există furnizori care oferă asemenea kituri, dar aici tot a trebuie să se umble un pic cu ciocanul de lipit.

Au urmat instalări de amortizoare cu arcuri noi, dar şi jante noi, din Japonia. Deci, acest Dodge trece cu siguranţă printr-un tratament JDM aici.

Apoi, maşina a avut parte şi de prima ieşire în aer liber, în care servodirecţia nu funcţiona. Cutia reacţiona corect la schimbările de trepte comandate prin padele. Ea se făcea auzită prin cartier, dar nu la fel de fioros pe cât o sugera aspectul său.

Pe motor, însă, erau urme de ulei proaspăt, ceea ce impunea şi o mică inspecţie a surselor de scurgere. De asemenea, motorul K24 are un ax suplimentar cu greutate mai mare de contrabalansare, pentru că cilindreea mai mare îi generează vibraţii care trebuie atenuate. Youtuber-ul a înlocuit acest ax cu unul mai mic de pe K20, iar acum motorul vibrează puternic la anumite turaţii. Pe alocuri, şi culoarea eşapamentului varia de la alb la albăstriu, ceea ce sugera că undeva în interior garniturile şi etanşările nu sunt tocmai bune.

Dar youtuber-ul şi amicii său au mers aşa la standul dinamometric. Evident, şi acolo au apărut surprize cu cabluri trasate lângă elemente fierbinţi topite, care au trebuit reparate, dar şi alte mici scăpări descoperite.

Primele rezultate plenar au arătat o putere de 624 CP, ceea ce nu e deloc rău pentru un motor de 4 cilindri. Dar youtuber-ul avea o ţintă mult mai mare, de 797 CP.

S-a mai ajustat presiunea generată de turbină, s-au mai făcut alte câteva calibrări, dar puterea nu creştea la fel de mult pe cât aşteptau cei câţiva amici. Totuşi, ea trecuse deja la 700 CP.

Valva wastegate era cea mai controla mecanic maximul admis de presiune, din această cauză putere nu creştea pe cât aşteptau cei ce-i tot ajustau întregul sistem. S-a ajuns până spre 724 CP.

Dar apoi s-a constatat că a exista o scăpare la cutia de viteze. Ea a fost calculată pentru putere imensă, socată la turaţi relativ moderate ale V8-ului original. Motorul Honda se turează mai sus şi cutia n-ar rezista la aceste turaţii, chiar dacă puterea şi cuplul ar fi mai mici. Aşa că trebuia să se instaleze o altă cutie ZF, mai slabă, dar capabilă de turaţii mai mari.

Deci, e clar că uneori până şi un motor mai mic pus într-o maşină obişnuită cu propulsoarele mari poate da bătăi de cap neaşteptate.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

0

1,886

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

Test drive cu noua Honda CR-V, renumitul SUV japonez practic, care a devenit o maşină bună de fundal