Sambata, 26 Septembrie 2026, ora 13:36
2323 citiri
Rodion Cămătaru FOTO FRF
În contextul meciului disputat de naționala României vineri seară în Suedia (1-2), fostul internațional Rodion Cămătaru, 68 de ani, și-a amintit de un episod fascinant petrecut în 1983, tot în Suedia.
Rodion Cămătaru a fost artizanul unei victorii cu 1-0 a României în Suedia, în iunie 1983, meci care a deschis calea tricolorilor spre Euro 1984.
Conform Gsp.ro, Rodion Cămătaru a povestit cum i s-a propus să fugă din România comunistă cu ocazia meciului din Suedia, pentru a semna cu Kaiserslautern, o forță a Bundesligii și a Europei în acea perioadă, formație pe care Universitatea Craiova o eliminase în acel sezon din Cupa UEFA.
”Nemții mă doreau foarte tare. Au convins chiar o familie de români, care au făcut presiuni să mă convingă să fug din țară. Îmi aranjaseră și o căsătorie! Românii aceștia au venit inclusiv la Stockholm, mi-au transmis că după meciul naționalei am biletul de avion pregătit la ghișeul Lufthansa din aeroport!
Mai mult, fata cu care urma să mă însor, a venit și ea în Suedia, iar pe culoarul ce duce spre gazon, la stadion, mi-a strecurat o scrisoare când mergeam spre încălzire. Era un bilet de amor, în toată regula. M-au luat și la sentiment, nu doar să fug așa…
Scria că mă așteaptă, că e totul bine acolo, că e frumos, că e rezolvat, deși rezolvat, ca fotbalist fugitiv, însemna atunci să stau primul an la amatori. Îți dai seama că era o cu totul altă lume decât acum, eram uluit”, a povestit Cămătaru, potrivit sursei citate.
„Sincer, cel mai mult mi-era frică pentru familie, rude, prieteni, în plus eram și în faza în care o cunoscusem pe femeia ce mi-a devenit soție. Dar frică era teribilă. În plus, veneam dintr-o țară socialistă, nu eram obișnuit cu capitalismul ca să trăiesc acolo.
OK, începusem să ies cu echipa de club, cu echipa națională, prin străinătate, dar era un decalaj mare. Era și presiunea de a-mi părăsi familia, care, Doamne ferește!, cine știe ce-ar fi pățit dacă fugeam eu din România comunistă”, a mai spus fostul fotbalist cu 73 de selecții și 21 de goluri pentru România.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
