-
Cupa României: Botoșani – Farul, joi, 19:00, DGS 1
-
Cupa României: Dumbrăvița – Rapid, joi, 21:00, DGS 1
După ce a ajuns la Kiev, atacantul a fost acuzat de ucraineni că a distribuit materiale pro-ruse pe TikTok, în trecut, dar conflictul părea că a fost stins după ce fotbalistul a precizat că este de partea Ucrainei în războiul cu Rusia. Lucrurile nu au stat, însă, așa!
Viktor Leonenko: ”Nu înțeleg de ce l-au cumpărat pe politicianul Blănuță”. Atacantul, rezervă neutilizată la ultimele două meciuri ale lui Dinamo Kiev
La fiecare apariție pe teren a lui Blănuță, unii dintre suporterii lui Dinamo Kiev ”au luat foc”. L-au insultat, au aruncat cu obiecte în el, au afișat bannere jignitoare și i-au cerut să plece de la echipă.
Jucătorul în vârstă de 23 de ani chiar a luat în considerare să se despartă de formația ucraineană, însă, în cele din urmă, a rămas la Kiev și a făcut un gest neașteptat. Printr-o postare pe contul său de Instagram, Blănuță a dezvăluit că a donat suma de 700.000 de grivne, adică 74.000 de lei pentru Armata Ucrainei.
După ce a făcut donația, fotbalistul a mai prins doar 30 de minute pe teren, în două meciuri diferite, iar la următoarele două, 4-0 cu Kryvbas și 2-1 cu Șahtior Donețk, a rămas pe banca de rezerve. În acest context, Viktor Leonenko (56 de ani), fost jucător la Dinamo Kiev, a avut un discurs dur la adresa lui Vladislav Blănuță, pe care l-a numit ironic ”politician”.
”În ceea ce-l privește pe politicianul Blănuță, aceasta este o întrebare pentru Igor Surkis. Nici măcar nu înțeleg de ce l-au cumpărat. Au aruncat două milioane (n.r.- de euro) pentru el și încă stă pe bancă. Puteau să-l dea introducă la scorul de 3-0 (n.r.- în meciul cu Kryvbas). Măcar să-l trimită în politică, dacă tot nu joacă”, a declarat Viktor Leonenko, potrivit sport.ua.
- 8 apariții (272 de minute) a adunat Vladislav Blănuță la Dinamo Kiev.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Blănuță, potrivit Transfermarkt.
Atacantul încasează un salariu anual de 520.000 de euro la noua sa echipă. Blănuță a semnat până în 2030 cu campioana Ucrainei.
Galerie Foto
Etichete: ucraina , dinamo kiev , vladislav blanuta , transfer blanuta , blanuta rezerva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din