Google Split

Dan Dungaciu, numărul doi în partidul extremist AUR, a declarat de două ori în timpul declarațiilor susținute după consultările de la Palatul Cotroceni de luni că Marius Lulea nu mai este nici măcar membru AUR.

UPDATE 16:45 Marius Lulea a declarat pentru G4Media că ar fi cel puțin ”ilegal ca într-un partid să fie eliminat cineva, fără ca el să știe, pentru libertatea de exprimare”. Lulea a reiterat că partidul AUR a fost înființat de el, Cosmin Iosub, Sorin Lulea și nu de alte persoane.

– articolul continuă mai jos –

Lulea a reiterat că este fondator al partidului AUR și primul președinte, cel care ”semna listele când partidul AUR a intrat în Parlament”.

Acesta a amintit și de ”marketingul politic” al lui Simion, care a promis case e 35.000 de euro pentru tineri iar în cursa prezidențială din primăvara 2025 a numit promisiunea ”marketing politic”: ”Deciziile politice, sau marketingul politic nu pot întoarce evenimente petrecute, care nu pot fi șterse”, a mai spus Lulea.

Marius Lulea a mai declarat că este membru AUR și că regretă că anumite persoane pe care le considera onorabile ar fi părtașe chiar și declarativ la ”asemenea chestiuni de mârșăvie politică”.

Punctul de vedere transmis de Marius Lulea, la solicitarea reporterului G4Media

”Vă pot confirma că Marius Lulea este fondatorul partidului AUR și primul președinte, cel care semna listele când partidul AUR a intrat în Parlament. Deciziile politice, sau marketingul politic nu pot întoarce evenimente petrecute, care nu pot fi șterse.

Sunt membru al partidului, nu am motive să fac declarație într-un alt sens. Libertatea de exprimare stă la baza legii de funcționare a partidelor politice și nu se poate elimina atunci când unuia sau altuia nu îi convine.

Ar fi cel puțin ilegal ca într-un partid să fie eliminat cineva, fără ca el să știe, pentru libertatea de exprimare. Asta ar înseamnă că vorbim despre o conducere ce acționează în afara cadrului democratic constituțional. Deci sunt membru.

Regret că anumite persoane, pe care le consideram onorabile, ar fi părtași chiar și declarativ, la asemenea chestiuni de mârșăvie politică. Cred că pe unii îi i-a valu”.

știrea inițială 

Informația nu a fost confirmată sau infirmată de Lulea la solicitarea reporterului G4Media.

Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat pentru G4Media că ”nu a auzit de așa ceva” întrebat fiind de un reporter al publicației dacă este adevărat că Lulea a fost exclus din partid la inițiativa lui George Simion.

Fost patron al lui Simion și fondator al partidului extremist AUR, Lulea a fost nr. 2 în formațiunea politică, în locul lui Dan Dungaciu, care l-a înlocuit pe Lulea în funcția de prim-vicepreședinte în noiembrie 2025.