Fizicianul britanic Brian Cox a postat în 23 octombrie pe YouTube o avertizare care priveşte întreaga umanitate: ceea ce se credea a fi o cometă, anume ceea ce a fost numit „3 I ATLAS”, ar fi o navă extraterestră ce prezintă totodată şi caracteristici care sfidează ştiinţa de pe Terra, având manifestări care depăşesc capacitatea noastră de înţelegere.
Datele culese de telescopul James Webb în 20 octombrie 2025 conduc către această ipoteză. Acest obiect cosmic care a intrat în sistemul solar, decelerează contrazicând legile fizicii. El emite câmpuri elecromagnetice coerente, care par a conţine un mesaj în care apare relaţia de mărime dintre masa Pământului şi masa lui Jupiter de 0,041573, „arătându-ne” astfel că ne are sub observaţie şi că ştie cine şi ce suntem. Pare a beneficia de o sursă infinită de energie pe care o emană la o rată inexplicabilă în termenii ştiinţei actuale: obiectul emite continuu o cantitate de energie de 2,3 megawaţi echivalentă cu cea necesară unui oraş mic şi se presupune că o face de sute de ani, de când se află în mişcare în univers.
Deşi este un corp solid, analiza materiei din care ar fi constituit obiectul nu identifică niciunul din elementele din tabelul lui Mendeleev. Mai mult, acest corp de dimensiuni kilometrice prezintă şase deschideri cu diametrul de 300 m care par a fi nişte „ferestre”.
Ieri, obiectul a intrat în spatele haloului solar şi nu va mai fi vizibil până în 19 decembrie, dar ceea ce s-a calculat este că nu va avea o traiectorie de ieşire din sistemul solar ci, dimpotrivă, se va îndrepta către planeta Jupiter unde va ajunge în 26 martie, adică exact atunci când sonda trimisă de European Space Agency va face inserţia în orbita acestei planete.
Brian Cox speculează asupra ideii ca ATLAS s-ar comporta conform mecanicii cuantice, răspunzând la actul de observaţie prin a-şi modifica prezenţa.
Cred că dincolo de ce se va întâmpla faptic cu evoluţia acestui corp ceresc care poate fi o prezenţă a inteligenţei extraterestre, care ne observă, echilibrul apoape confortabil între ştiinţă şi religie care s-a instalat odată cu înţelegerea cuantică a lumii, în care observatorul coexistă dialogând cu obiectul observat, ceea ce în religie se traduce prin relaţia de comunicare între om şi dumnezeu, ar putea fi bulversat.
Ipoteza că suntem unici în Univers ne lăsa să înţelegem că atât adevărurile ştiinţifice cât şi cele religioase evoluau în jurul ideii că în calitate de unici observatori ne proiectăm în lumea observată fiind aceeaşi natură (divină) cu ea. Oare dacă există doi observatori, lumea rămâne aceeaşi?