Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat vineri, 31 octombrie 2025, 15:24 / Actualizat vineri, 31 octombrie 2025 15:33

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a anunțat că echipa campioană va numi un director sportiv în zilele următoare.

FCSB va aduce zilele următoare un nou director sportiv care să fie responsabil cu aducerea de jucători noi din străinătate. Mihai Stoica a spus că este un fost fotbalist român, însă nu i-a dezvăluit identitatea. Speră că lucrurile se vor rezolva zilele următoare.

Mihai Stoica: „Aducem director sportiv la FCSB”

„Nu sunt foarte multe vești bune pentru noi din Portugalia. Înainte, un jucător bun de primă ligă din partea a doua, puteai să îi iei. Sunt foarte mulți jucători care sunt la final de contract. Ce am văzut e foarte complicat de adus.

Am văzut și jucători pe care trebuie să îi urmărim, nu poți să vezi un meci și să dai verdicte. Am văzut și niște lacune, dar care cred că pot fi remediate.

Suntem foarte aproape să semnăm cu un director sportiv zilele astea, iar când Lucian Filip va putea umbla din nou, ca s-a operat, va putea merge și el. Deocamdată nu pot să spun cine e, trebuie să își rezolve problemele, dar vrem să aducem.

Este un director sportiv român. Gigi are încedere în alegerile pe care le fac. Pentru a aduce un om care să capete credit din partea noastră pentru a evalua un jucător trebuie să știu exact cum vede fotbalul, să fie pasionat și, cel mai important, să am încredere în el cum am în mine însumi. Se învârt mulți bani și este foarte ușor să fie tentat.

Primul nume de pe listă întrunește aceste criterii. În scurt timp cred că se va rezolva, dacă nu, vom încerca cu numărul doi de pe listă. Este fost fotbalist. Nu neapărat pentru ce înseamnă Steaua. Nu am chef să apară după lucruri. Închidem chiar mai devreme de săptămâna viitoare, sper”, a spus Mihai Stoica, la fanatik.ro.