Joi, 22 Octombrie 2026, ora 16:55

5302 citiri

"Băi, ia, gata! Lăsați văicărelile". Alexandru Rogobete, criticat de Cristian Păun după atacurile la Ilie Bolojan: "Acum la gura lui numai spume"

Alexandru Rogobete, Ilie Bolojan / FOTO: Facebook

Analistul economic Cristian Păun critică dur managementul financiar de la Ministerul Sănătății și arată că sumele destinate acestui sector au fost calculate complet greșit la începutul anului chiar de Alexandru Rogobete, cel care acum aruncă acuzații la adresa premierului demis, Ilie Bolojan. Profesorul universitar somează actuala putere să oprească atacurile politice la adresa fostei conduceri și să rezolve de urgență deficitul uriaș prin rectificare bugetară, în loc să folosească pretexte electorale.

„Rogobete a bugetat greșit sumele pentru Ministerul Sănătății, la începutul acestui an. O spune chiar el. Eroarea a fost de circa 15-20 miliarde lei (el a zis 11 miliarde, am rotunjit eu și cu banii de pantofi, să fie bine să, să nu fie rău, doar nu dă de la el). O sumă enormă! Nu una din rotunjire la o zecimală. Miliarde lei”, afirmă Cristian Păun pe Facebook.

Scuzele penibile din jurul „grelei moșteniri”

În opinia economistului, reacțiile publice ale lui Rogobete reprezintă doar o încercare de a transfera responsabilitatea către fostul premier Ilie Bolojan, fără a aduce soluții reale pentru sistemul medical.

„Evident, acum la gura lui numai spume. Greaua moștenire, Bolojan e de vină, Bolojan doar a tăiat, Bolojan nu a făcut reforme, Bolojan nu a adoptat o lege bună a salarizării unitare, Bolojan nu a făcut spitale. Băi, ia, gata! Lăsați văicărelile și livrați laptele și mierea promisă! Hai, rectificați bugetul. Găsiți cele 15-20 de miliarde lipsă la Sănătate, neprinse în bugetul de anul acesta de fostul Rogobete, și gata cu văicărelile”, cere profesorul de economie.

Somație publică pentru stoparea propagandei

Păun atrage atenția că discursul victimizării nu va putea fi menținut pe termen lung și cere măsuri executive imediate pentru deblocarea banilor necesari unităților spitalicești și programelor de sănătate.

„Nu puteți să o țineți așa până la următoarele alegeri. Mai lipsește ca Rogobete să se văicărească de Rigobete de spitalele lipsă din PNRR! Hai, gata cu vrăjeala… Lapte și miere, tovarăși! Nu văicăreli!”, încheie Cristian Păun postarea de pe Facebook.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent