Sursa foto: Pexels

Miercuri, 18 iulie 2001, un tren de marfă a deraiat în tunelul Howard Street din Baltimore. Un lichid inflamabil s-a aprins, provocând un incendiu care a ridicat temperatura din tunel la 1.000–1.500 de grade. „Ni s-a spus că unele dintre vagoanele de marfă chiar strălucesc în întuneric”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor pentru Associated Press. Peste 100 de pompieri au fost chemați să lupte cu flăcările, scrie John West într-un articol din The Atlantic.

<< Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor a investigat incendiul, dar nu a reușit niciodată să stabilească ce anume provocase accidentul. Nimeni nu și-a pierdut viața, iar alte trenuri au fost redirecționate pentru a evita infernul. Însă prin tunelul cu pereți căptușiți cu cărămidă nu treceau doar trenuri: mai mulți furnizori de servicii de internet și companii de telecomunicații aveau cabluri instalate acolo. Internetul nu putea fi redirecționat la fel de ușor. Cablurile care traversau tunelul au fost avariate, iar traficul web a încetinit până aproape de blocaj, inclusiv în orașe aflate la distanță, precum Atlanta și Los Angeles. O companie care măsoară performanța internetului declarase că „întârzierile de pe internet au fost cele mai grave pe care le-a înregistrat vreodată”, relata atunci Associated Press. Un singur tunel era responsabil de-o mare parte din traficul web al țării, iar americanii au plătit prețul.

Internetul nu este ceea ce credem noi că este. El are o existență fizică și este supus capriciilor naturii și trecerii timpului, la fel ca trupurile noastre. Asemenea nouă, în cele din urmă se va stinge. Fragilitatea internetului se manifestă pretutindeni: atât prin dispariția bruscă a unui site pe care ne bazam, cât și prin fluxul neîntrerupt de postări, imagini și videoclipuri.

În cazul tunelului Howard Street, fragilitatea a devenit, fără niciun avertisment, evidentă. Așa cum observă scriitoarea Maria Farrell și specialistul în tehnologie Robin Berjon în eseul lor din 2024, intitulat „Trebuie să redăm internetul naturii”, compania WorldCom — un important furnizor de servicii de telefonie și internet la acea vreme — a jucat un rol important în întreruperile care au urmat incendiului.

„WorldCom distribuise traficul web prin mai multe rețele de fibră optică”, scriu cei doi, însă „configurația geografică îngustă a regiunii concentrase toate aceste rețele distincte într-un singur punct de strangulare: tunelul Howard Street. Reziliența WorldCom a fost, la propriu, mistuită de flăcări.”

Deși opera în lumea fizică — prin intermediul cablurilor de fibră optică care alcătuiesc internetul real, material — WorldCom uitase, într-un fel, că și terenul își impune propriile reguli.

Blocajele pot avea și avantaje. Cum ar fi eficiența, prin transmiterea datelor prin intermediul unor companii care reunesc serviciile de care avem nevoie pentru a fi online. În 2021, Fastly, un furnizor de servicii cloud, a încetat să funcționeze timp de o oră, scoțând din funcțiune site-urile unor mari instituții media, printre care CNN, The New York Times și The Guardian. The Verge, un site specializat în știri despre tehnologie, a ajuns să publice actualizări despre întrerupere prin intermediul Google Docs, în timp ce propriul site era indisponibil.

În ziua întreruperii, prețul acțiunilor Fastly a crescut, de fapt. „Investitorii au fost încântați de titlurile care le aduceau la cunoștință existența unui furnizor obscur de servicii tehnice, aparent deținătorul unui monopol asupra unui serviciu esențial”, scriu Farrell și Berjon. „Pentru investitori, acest eșec al unei infrastructuri critice nu arată ca o dovadă de fragilitate, ci ca o oportunitate de profit.”

Fragilitatea și profitul merg mână în mână, ceea ce are o anumită logică dacă ne amintim că redundanța corporativă presupune întotdeauna și o anumită ineficiență. Vulnerabilitatea structurală este o afacere profitabilă: o caracteristică a economiei cloud, nu un defect al acesteia.

Însă cloud-ul ascunde rețeaua foarte reală de companii, oameni și procese care creează și structurează internetul. Când punem ceva în cloud, nu transferăm doar responsabilitatea întreținerii datelor noastre către bucăți capricioase de metal magnetic, străbătute de electricitate; transferăm această responsabilitate și către un număr destul de limitat de instituții umane, la fel de imprevizibile.

Poate că ai vrea ca fotografiile familiei tale să rămână în cloud timp de secole, dar, după cum scria Maxwell Neely-Cohen într-un articol publicat de Laboratorul pentru Inovație al Bibliotecii Facultății de Drept de la Harvard, „majoritatea companiilor nu rezistă mult timp”. „Sunt cumpărate sau divizate în mai multe entități, dau faliment, intră la apă ori sunt răsturnate de evenimente geopolitice catastrofale.”

Cloud-ul ascunde, de asemenea, cablurile, centrele de date și turnurile de transmisie care alcătuiesc internetul însuși. „Cloud-ul este posibil datorită unui număr relativ mic de cabluri submarine, care necesită întreținere permanentă”, sublinia Neely-Cohen.

Pentru un mediu atât de des lăudat pentru caracterul său descentralizat și cu o metaforă care sugerează ceva difuz, aceasta este o concentrare extraordinară a puterii. Un număr redus de companii deține centrele de date, conectate printr-un număr mic de cabluri, care aparțin, la rândul lor, unui număr mic de companii. Prin aceste cabluri circulă date deținute, din nou, de un număr restrâns de companii.

Din această perspectivă, internetul seamănă mult mai mult cu tunelul Howard Street decât cu un nor.

Iar acum a apărut inteligența artificială, ca o rafală de vânt, dezvăluind infrastructura fizică pe care cloud-ul obișnuia să o ascundă. Oamenii obișnuiți pot vedea mai limpede ca niciodată cât de precare sunt lanțurile de aprovizionare și câtă putere dețin cipurile care burdușesc centrele de date, mari consumatoare de apă și electricitate, pe care tot mai mulți au ajuns să le deteste.

Așa cum inteligența artificială dezvăluie natura fizică a vieților noastre digitale, ea a adus în prim-plan și componentele software esențiale pe care se sprijină internetul.

Săptămâna trecută, un model de inteligență artificială a identificat vulnerabilități de securitate în PHP, un limbaj de programare folosit pe 70% dintre site-urile web. În ciuda rolului său central în funcționarea internetului modern, aș îndrăzni să presupun că PHP nu este un nume cunoscut publicului larg. Inițial, denumirea sa era un acronim pentru „pagina personală de internet” (personal homepage), iar limbajul fusese creat pentru a facilita găzduirea CV-ului propriului său autor.

Pe măsură ce PHP a devenit tot mai popular, a renunțat la o parte din spiritul său artizanal — și la acel acronim. Cu toate acestea, la fel ca în cazul multor sisteme esențiale care mențin internetul funcțional, voluntarii continuă să joace un rol indispensabil în întreținerea sa.

Într-o caricatură celebră despre starea infrastructurii moderne, un turn precar construit din piese Jenga este susținut de un singur bloc pe care scrie: „un proiect pe care o persoană oarecare din Nebraska îl întreține fără să primească vreo recunoaștere încă din 2003”.

Inteligența artificială — care ia cu asalt pagini Wikipedia rareori accesate, sondează site-uri guvernamentale administrate defectuos și descoperă vulnerabilități de tip zero-day — a demonstrat că internetul este acel loc fragil și straniu care a fost dintotdeauna. Într-adevăr, ceea ce seamănă cel mai mult cu un nor în această situație este absența intervenției umane.

În calitate de utilizatori ai internetului, trebuie să acordăm atenție datelor și infrastructurii pe care cloud-ul le ascunde. Armate de ingineri în carne și oase, care lucrează în clădiri de birouri din sticlă și oțel și în centre de date răcite cu apă și aer, se ocupă de sistemele care ne păstrează cuvintele, fotografiile și videoclipurile.

Ceea ce stocăm și ceea ce transmitem reprezintă forme de raportare atentă la o lume care rămâne, fără nicio îndoială, materială, în ciuda aparentei imaterialități a vieților noastre digitale.

Instituțiile umane continuă să ocupe un loc central în procesele de stocare și transmitere a informațiilor — un fapt incomod, pentru că instituțiile umane dispar, la fel ca trupurile noastre.

Cloud-ul este reîmprospătat în fiecare clipă a fiecărei zile prin atenția neîntreruptă a oamenilor. Așa cum gunoiul de grajd, folosit în cantități echilibrate, poate ajuta porumbul să crească, tot astfel grija noastră, transmisă de-a lungul generațiilor, face ca internetul să înflorească. >>

Marea revoltă împotriva centrelor de date