Duminica, 02 Noiembrie 2025, ora 15:35
1812 citiri
O actualizare aparent banală pentru Windows 11 a reușit să strice una dintre cele mai simple funcții ale sistemului de operare: închiderea aplicației Task Manager. Iar rezultatul e ironic, singura metodă de a opri aplicația este… să folosești din nou Task Manager.
Problema a apărut după instalarea patch-ului KB5067036, o actualizare opțională care, în loc să aducă îmbunătățiri, a introdus un bug ciudat. Practic, apăsarea butonului „X” pentru închidere nu oprește aplicația, ci o duplică în memoria RAM, creând o nouă instanță de fiecare dată când este deschisă.
Task Manager-ul care nu moare niciodată
Consecințele par minore pentru calculatoarele moderne, fiecare instanță ocupă doar aproximativ 25 MB de memorie. Dar pentru sistemele mai vechi, cu resurse limitate, multiplicarea acestor instanțe poate duce rapid la încetinirea sistemului sau chiar la blocarea completă.
Singura soluție temporară este să forțezi închiderea aplicației prin comanda:taskkill /im taskmgr.exe /f, sau să folosești… un alt Task Manager pentru a-l opri pe primul.
Microsoft nu a comentat încă problema, însă bug-ul pare izolat la aplicația Task Manager, fără să afecteze alte componente Windows 11. Totuși, nu este prima dată când utilitarul are probleme. Anul trecut, o altă actualizare a făcut să dispară informații esențiale din fila „Procese”.
Explicația probabilă este că Task Manager este una dintre cele mai vechi aplicații din Windows, păstrând fragmente de cod de zeci de ani, ceea ce îl face vulnerabil la incompatibilități.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent