România
riscă să rămână pe viitor cu tot mai puțini luptători de
elită. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus bazele Forțelor
pentru Operații Speciale în România, trage un semnal de alarmă în
această privință și explică, într-un interviu pentru
„Adevărul”, cauzele și soluțiile problemei.
Luptători din Forțele pentru Operații Speciale Române. FOTO: Facebook
România riscă să rămână pe viitor cu tot mai puțini luptători de elită. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus bazele Forțelor pentru Operații Speciale în România, trage un semnal de alarmă în această privință și explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cauzele și soluțiile problemei.
Ucraina
rezistă și azi în fața mașinăriei de luptă a Rusiei pentru că
în primele zile ale invaziei, trupele speciale ucrainene au reușit
să-i respingă pe invadatorii care au ajuns până în suburbiile
Kievului și au fost foarte aproape să pună mâna pe capitală.
Fără trupele speciale ucrainene, foarte probabil că în acest
moment Ucraina ar fi fost de ani de zile un al doilea Belarus. Așa,
soarta războiului este încă departe de a fi decisă.
La doar câteva
sute de kilometri distanță de Kiev, în România, țară care are
cea mai lungă graniță cu Ucraina, Forțele pentru Operații
Speciale Române se confruntă cu probleme serioase, uitate de
politicienii care nu ratează niciun moment pentru a se lăuda că au
grijă de țară și de armata ei.
Condițiile
de muncă, salarizarea și pensiile de după trecerea în rezervă
sunt principalele probleme de care se lovesc militarii români, iar
nu întâmplător cei care doresc să urmeze o carieră sub arme sunt
tot mai puțini. Generalul (r) Marius Crăciun, cel care a pus
bazele Forțelor pentru Operații Speciale în România și s-a aflat
în fruntea trupelor de elită românești în teatre de luptă din
Afganistan și Irak, lansează un avertisment serios și spune că,
în lipsa unor măsuri serioase, vom avea tot mai puțini luptători
de elită, ceea ce nu poate decât să slăbească capacitatea țării
de a rezista unei ipotetice agresiuni externe.
Adevărul:
Într-o perioadă tot mai complicată, pe fondul situației delicate
în plan geopolitic, fiecare țară încearcă să se organizeze cât
mai bine în așa fel încât să poată face față oricărei
situații de criză. Cât de pregătită este în acest sens România,
iar discuția aș porni-o de la situația Forțelor pentru Operații
Speciale Române, de care vă leagă faptul că, în urmă cu 20 de ani, ați
pus bazele acestor trupe de elită și le-ați condus pe teatre de
luptă din Irak și Afganistan.
Generalul
Marius Crăciun: Lucrurile
nu stau tocmai bine aici. Ne pleacă tot mai mulți luptători de la
Forțele pentru Operații Speciale, iar în prezent nu prea mai
există motivație în rândul tinerilor pentru a se alătura acestor
trupe. Și o să vă explic și de ce. Oricâte eforturi s-au făcut
până în prezent, partea financiară și de condiții sociale de
trai decente nu este rezolvată. Vă dau un exemplu. Viața unui
luptător din Forțele pentru Operații Speciale este tumultoasă,
extrem de periculoasă, iar el este văduvit de prezența
familiei sale, la fel cum familia respectivă este văduvită de
prezența soțului și în anumite cazuri și de cea a soției prin
faptul că sunt dizlocări lungi, pe perioade lungi atât la
instruire, cât și la acțiuni reale în teren. Și atunci sigur că
toate aceste lucruri trebuie compensate cumva.
Ce e de făcut
Și
ce măsuri ar putea fi luate în această situație?
Sunt
suficient de multe metode, poate cu mai multe locuințe de serviciu,
poate cu contracte, ori poate luăm spre exemplu modelul american. La
americani, la semnarea unui nou contract sunt unități de forțe
speciale unde luptătorii dacă sunt dispuși să semneze un nou
contract de 4 ani, primesc o sumă chiar consistentă până la
100.000 de dolari, iar la unele specialități chiar mai mult. Să
știți că vrei, nu vrei banii atrag întotdeauna. Asta este și
explicația pentru care o parte dintre luptătorii, din operatorii
din Forțele pentru Operații Speciale Române, după ieșirea la pensie au
ales să se ducă să se angajeze la diferite firme de securitate.
Cum
este partea de salarizare în România pentru un luptător din
trupele speciale, raportat la veniturile pe care le poate câștiga
dacă se înrolează în străinătate sau în firme private?
Pe
piața mondială, luptătorii din forțele pentru operații speciale,
operatorii, cum le spunem noi, sunt extrem de bine plătiți, foarte,
foarte căutați. Noi am rămas puțin în urmă. Am avut o perioadă
în care eram cei mai bine plătiți în Armata Română, după care
lucrurile s-au nivelat tot așa, în stilul românesc. Nu-ți mai dau
ție, nici nu-ți iau, nici nu-ți dau, dau și la alții ca să-i
mulțumesc pe cât mai mulți. Și așa a scăzut atractivitatea, iar
tot mai puțini au ales acest domeniu dificil.
Care
ar fi salariul unui luptător din România comparativ cu cât se
plătește în general afară?
Păi,
în România, salariile unui operator, să zicem că ar fi cam cel
mult sub o treime decât se plătește în unele state. Acum să
știți că și acest lucru diferă de la stat la stat. Eu nu am luat
în considerare cele mai bogate țări, însă chiar și cele, să
zicem, de nivel mediu plătesc cam de două ori în plus sau hai să
zicem două-treimi în plus maxim luptătorilor din forțele lor
speciale.
Generalul Marius Crăciun. FOTO; Arhivă personală
Magistrații-pensionari și politicienii, plătiți regește, apărătorii patriei salarizați modest
Avem
politicieni și magistrați plătiți de câteva ori mai bine ca cei
din Germania și Franța, de ce credeți că nu s-au găsit soluții
ca și luptătorii din Forțele pentru Operații Speciale din România
să aibă salarii comparabile nu neapărat cu omologii lor din țările
respective, dar măcar cu cei din state ca Polonia, Ungaria sau
Cehia?
Cred
că și aici se pot găsi soluții, se pot găsi și la noi. Totul
pornește de la faptul că trebuie să existe un pic de voință
politică, trebuie să existe înțelegere și politicienii noștri
să înțeleagă că degeaba încui grajdul și pui lacăt după ce
s-a furat calul. Și să înțeleagă că un operator din Forțele
pentru Operații Speciale face sacrificii uriașe și depune o muncă
specială. Că pregătirea lui durează cel puțin un an, după care
experiența se face în operații, în diferite misiuni, și că nu
se pot face la grămadă. Durează foarte mult să ai astfel de
oameni și e bine să îi ai pregătiți de pe timp de pace. Apoi, ca
să-i ții trebuie să-i și plătești. Sau poftim, nu ai foarte
mulți bani, nu-i vei plăti ca în statele bogate, dar trebuie să
le oferi poate alte avantaje. Și se pot găsi și aici mai multe
avantaje. Mă gândesc poate la niște locuințe de serviciu, în așa
fel încât cel puțin acești oameni să scape de o grijă și să
nu își dea banii pe chiriile tot mai mari de la noi. Acum să știți
că de când în Armata Română, de fapt în toate structurile
militarizate ale statului, se dă sporul de chirie, lucrurile astea
s-au mai reglementat, dar tot nu sunt rezolvate așa cum ar trebui.
După aceea mai sunt alte lucruri referitoare la condițiile de
viață.
Cum
mănâncă militarii, cum se odihnesc. Odată să păteau
tratamentele, concediile de recuperare. Perioada de după Decembrie
89, adică timp de câțiva ani, aceste concedii de recuperare au
existat, după care au dispărut. Iar apoi aceste bilete de tratament
gratuite au dispărut și ele. Și sunt multe lucruri care s-au
pierdut. Pentru că trebuie să se țină cont că acești oameni se
uzează cam de două ori mai mult decât un militar obișnuit.
În
condițiile date, cine mai vrea să devină luptător de elită în
armata română?
Ăsta
e un alt fenomen, vă dau un exemplu. Într-o garnizoană sunt două
batalioane, un batalion de infanterie sau mecanizate și un batalion
de operații speciale. Și dacă omul are de ales, normal că își
zice: „de ce să mă duc eu la operații speciale, unde am poate un
spor de 10-15% în plus, mă duc la batalion de infanterie unde am
doar 5-10% în plus, dar stau mai mult lângă familie, nu plec cel
puțin jumătate de an departe de familie, cum pleacă ăștia de la
forțele speciale.” Și sunt de înțeles acești oameni. Este,
așadar, o situație delicată, iar eu cred că trebuie studiată mai
bine, trebuie mai multă aplecare din partea conducerii politice a
țării, în general. Poate că ar trebui ca politicienii să se uite
măcar acum spre noi. Conducerea politică trăiește undeva în
Olimp, deasupra mărilor și a munților.
Cine a trebui să aibă grijă de acești oameni
Aici
ați atins o altă problemă, deprofesionalizarea celor care ar
trebui să se ocupe de toate detaliile ce țin de asigurarea apărării
țării și prăpastia dintre militari și politicienii puși să se
ocupe de apărare și de problemele de securitate. Aici ce soluții
ați identifica?
Poate
că n-ar fi rău să adoptăm și noi metoda folosită în state
democratice, cum sunt Statele Unite ale Americii, dar nu numai. Să
luăm modelul din Statele Unite, șefii categoriilor de forțe să
fie audiați în Parlament, în comisiile de specialitate, să fie
aprobați înainte de numire, validați, sau cel puțin să-și
prezinte proiectele în fața comisiilor de specialitate din
Parlamentul României. În felul ăsta, poate și distinșii
parlamentari ar fi mai aproape și ar înțelege mai bine realitățile
de la firul ierbii, pentru că rețelele sociale prezintă o
realitate, posturile de televiziune prezintă o altă realitate, dar
la firul ierbii realitatea e un pic diferită. Doar că sunt foarte
puțini care o cunosc în modul cel mai intim, așa cum o cunosc
militarii.
Se
știe exact care este deficitul de personal când vorbim strict
despre Forțele pentru Operații Speciale în România?
Aceste
cifre nu sunt publice și nici nu o să fie vreodată date
publicității. Și nu vor fi făcute publice pentru că sunt
informații clasificate având în vedere, cel mai probabil
considerentul că nu stăm deloc bine. Și din acest motiv nu dețin
aceste informații, dar se știe în schimb că situația nu este
foarte bună.
Mulți
dintre noi am văzut filme artistice și documentare despre procesul
de selecție și pregătire a celor care candidează pentru forțele
de elită americane sau ale Legiunii Străine din Franța. Cât de
greu este pentru cei interesați să ajungă luptători în trupele
speciale române?
E
foarte complicat, nu este deloc simplu și să vă explic de ce. Am
amintit despre condițiile de trai, în mod deosebit de remunerație,
dar și de viața și de duritatea cursului de selecție. Numai
această selecție durează în jur de un an. Vă dați seama că
este eliminator, iar cei mai mulți dintre candidați nu pot să ducă
greul până la sfârșit și să obțină bereta. Dar și când trec
peste toate testele și selecția… E o chestie foarte frumoasă
când ajungi să ți se dea bereta de operator sau de scafandru de
forțe speciale. E o ceremonie specială, iar apoi este o mândrie să
o porți. Doar că intrările în sistem sunt din ce în ce mai
puține din cauza lipsei de atractivitate, dar și a faptului că cei
care sunt puși acolo să facă selecția nu fac rabat de la
calitate. Nu știu dacă termină 30 din 100, dar asta e. Ăștia 30
merg mai departe.
M-ați
întrebat dacă procesul seamănă cu cel pe care îl vede lumea în
filmele de acțiune. E la fel de dur, poate în unele domenii și mai
dur, posibil în altele poate mai puțin, dar este la fel de dur una
peste alta. Noi am învățat de la cei mai buni, am învățat, în
mod deosebit, de la americani. Apoi ne-am creat o școală de oameni
inimoși, instructori cu experiență în teatrele de operații, în
Afganistan, în Irak, oameni care au simțit praful de pușcă, care
au văzut sânge, care au văzut camarazi care au căzut la datorie
lângă ei în luptă. E vorba de bărbați puternici, oameni care au
primit botezul focului și care cunosc foarte bine realitatea și
știu cum e în război.