6 Noiembrie 2026, 18:18
Ilie Toma

Inginerii Mercedes muncesc de mai bine de doi ani la o schimbare esenţială de abordare a bateriilor maşinilor electrice, care promite să dea avantaje imense pentru longevitatea bateriilor şi performanţa maşinilor. Acum, după mai bine de doi ani după anunţurile iniţiale despre explorarea acestor posibilităţi tehnice, inginerii Mercedes au dezvăluit tehnologia mult mai matură, revelând şi cum funcţionează ea în detaliu.

Noua principiu ar urma să se bazeze pe descentralizarea bateriei, în care fiecare celulă devine independentă şi poate fi gestionată separat. Teoretic, se pot face şi grupări a câte 2-3 celule, dar cel mai mare beneficiu vine atunci când toate celulele sunt independente.

Într-o baterie obişnuită de maşini electrice, de obicei celulele bateriilor sunt conectate în serie, pentru a se obţine tensiunea finală dorită, ca sumă a tensiunilor lor. Aici trebuie să mai spunem că uneori în interiorul unui modul celulele sunt conectate în paralel, iar modulele sunt conectate în serie. Totul depinde de cât multe celule există într-o baterie, iar numărul lor depinde de obicei de forma lor — celule prismatice sunt mai mari şi adeseori sunt conectate în serie într-un circuit comun al bateriei, chiar dacă pot fi grupate în module. Celulele cilindrice pot fi mult mai multe la număr şi atunci se fac grupări între ele, pentru a le creşte potenţialul de intensitate, după care modulele sunt conectate în serie.

Foto: Celule de baterii Tesla

Când mai multe celule sunt conectate în paralel, adică terminalele pozitive sunt conectate împreună la o rampă comună, la fel ca şi terminalele negative, tensiunea finală rămâne aproximativ aceeaşi cu a fiecărei celule, spre exemplu între 3V şi 4V, dar intensitatea curentului, în amperi, se adună. În acest caz, dacă una din celule e uşor mai slabă, tensiunea finală nu va avea de suferit deloc sau abia sesizabil.

Foto: Conectare celule în paralel

Când mai multe celule sunt conectate în serie, adică terminalul pozitiv al uneia e conectat la cel negativ al alteia într-un lanţ comun, intensitatea curentului în amperi rămâne aproximativ egală cu cea a fiecărei celule, dar tensiunea se sumează, la fel ca şi capacităţile în Ah. Respectiv, dacă avem 106 de celule conectate în serie cu 3,7V, spre exemplu, vom avea la final o tensiune de 392,2V, exact cam cât folosesc maşinile cu arhitectură de 400V. Vorbim de o tensiune într-un anumit moment, pentru că în viaţa reală tensiunea variază pe măsură ce bateria e descărcată. Dacă se doreşte o arhitectură de 800V, e nevoie de mai multe celule, de obicei. Doar că marea problemă a conectării tuturor celulelor în serie e că întreg circuitul va depinde de cea mai slabă verigă din acest lanţ. Dacă o celulă e mai descărcată sau mai degradată, atunci întreaga baterie nu va putea face uz de potenţialul său deplin.

Foto: Celule conectate în serie

Totodată, faptul că tensiunea fiecărei celule scade pe măsura descărcării, face ca şi tensiunea totală maximă, care poate merge spre inversor pentru a fi convertită în curent alternativ şi a fi livrată motoarelor să scadă şi ea odată cu descărcarea. De asta, unele maşini electrice nu mai pot furniza puterea maximă dacă bateria e aproape descărcată. În viaţa reală, însă, inginerii au grijă să seteze rezerve, comparabile cu cele furnizate la tensiunea bateriei când e aproape descărcată, iar limitările mai frecvente vin de la BMS-ul bateriei, care identifică temperaturi prea mari a celulelor şi le limitează descărcarea pentru a le proteja.

Foto: Celule conectate în serie, cu uina din ele problematică

Iar aici ajungem şi la răspunsul unei întrebări pe care n-am pus-o — dacă la conectarea în paralel tensiunea nu are de suferit, ce de n-ar avea toate bateriile de maşini celulele conectate doar în paralel, iar la final tensiunea ar fi convertită la valoarea necesară? Din cauza intensităţii uriaşe care s-ar forma de la atâtea celule, care ar genera rezistenţă şi căldură imensă.

Prin urmare, inginerii auto sunt limitaţi de nevoie de a echilibra tensiunea şi intensitatea curentului ca să obţină puterea finală dorită, ori tensiunea (V) x intensitatea (A) = putere (W). Prin urmare, ca să obţii puterea finală, se poate jongla cu cei dori factori care formează acest produs. Teoretic, o tensiune mai mare e ceea ce şi-ar dori toţi, cu intensitate mai mică.

Iar inginerii Mercedes, prin noua baterie descentralizată, au creat exact asta — o baterie în care fiecare celulă va livra 800V tensiune către BMS. Din punct de vedere chimic, asta e imposibil. Aşa că a fost nevoie să se monteze câte un convertor cu abilitate de inversor la fiecare celulă. Acest convertor va primi aceiaşi aproximativ 3,7V de la celulă şi-i va converti în 800V, trimiţând acest curent spre BMS. Fireşte, asta are un preţ — intensitatea curentului scade cu aceeaşi proporţie. Iar BMS-ul va trebuie s㠄adune” curenţii veniţi de la mai multe celule pentru a obţine intensitatea necesară pentru fiecare moment al propulsiei.

Doar că exact această problemă îi generează şi soluţia. Noul sistem poate folosi astfel energie din diverse celule în diverse combinaţii şi perioade, alternându-le dacă e nevoie. Primul mare beneficiu e că dacă o celulă e descărcată, ea nu afectează decât cu exact nivelul său de degradare întreaga sumă a sistemului, care, dacă are şi rezerve, nu va simţi deloc problema, iar celelalte celule nu sunt impuse să funcţioneze la limitele celei mai slabe.

Asta înseamnă că o baterie cu 1-2 celule mai degradate nu va deveni automată şi ea degradată în aceeaşi proporţie şi va putea funcţiona mult mai mult timp, până toate celulele vor ajunge la o degradare chimică la limita funcţionării. Celulele degradate vor fi folosite între timp la potenţialul de care dispun. Iar bateria devine mult mai longevivă astfel.

Pe lângă asta, alternarea celulelor care contribuie într-un anumit moment la curentul ce merge spre motoare permite oferirea unor „pauze” pentru baterii, ceea ce ar putea să le ajute să devină mai longevive. La intensitate maximă, asta n-ar funcţiona neapărat, pentru că intensitatea s-ar redistribui spre restul, dar într-o sumă de scenarii de utilizare în viaţa reală asta poate ajuta la menţinerea unor temperaturi mai moderate în mod natural, cu mai puţină răcire activă, prin aceste momente de respiro oferite celulelor. Iar asta contribuie din nou la longevitate.

În rezultat, inginerii Mercedes obţin o baterie mai longevivă şi mai fiabilă, dar totodată vin şi beneficii auxiliare imense. Mercedes nu va fi obligat să pună un număr mare de celule pe maşinile sale electrice pentru a avea 800V, ci va putea să asigure această tensiune şi pe modele compacte, cu puţine celule, folosind multe componente comune cu modelele mai mari şi adaptând mai uşor bateria la numărul necesar de celule. Pe lângă asta, Mercedes spune că fiecare convertor al unei celule poate susţine 3 kW putere şi are şi funcţie de inversor, pentru a transforma curentul continuu în alternativ şi invers. Asta elimină efectiv nevoie unui inversor central şi a unui convertor DC-DC principal.

Desigur, ne-am putea întreba dacă 80 sau 100 de convertoare mici nu vor însemna costuri uriaşe, dar inginerii Mercedes ne asigură că nu va fi cazul, întrucât acestea sunt micro convertoare, mici şi accesibile în producţie, chiar dacă sunt foarte avansate. Mai există şi o problemă pe care inginerii Mercedes n-o menţionează, şi anume că inversoarele generează mici pierderi prin căldură, de obicei, iar aceste elemente vor fi surse de căldură, poziţionate lângă celulele bateriilor. Va fi nevoie de management termic al acestora, deci.

Foto: Aşa arată un micro convertor

Bineînţeles, aici nu putem să nu ne amintim de câteva elaborări recente similare. De curând, inginerii Leapmotor au creat o metodă oarecum similară de a elimina complet bateria de 12V de pe maşinile electrice, folosind acelaşi principiu al celulelor conectate separat la BMS, cu câteva celule alocate dinamic pentru a forma funcţia de 12V. Există similarităţi, dar scopul final e mai simplu.

Însă anul trecut inginerii Volvo au creat ceva mult mai asemănător, cu bateria lor SmartCell. Acolo celulele sunt conectate în mod similar separat, ba chiar sistemul e mai avansat şi foloseşte punţi H locale pentru schimbare de polaritate şi convertoare DC-DC, iar BMS-ul dirijează unde merge energia fiecărei celule. La Volvo, aceste convertoare sunt mai slabe, de 400W, iar curentul alternativ e produs de BMS prin dirijarea succesiunii rapide de convertoare conectate, pentru formarea curentului final necesar. Mercedes spune că poate transforma curentul la fiecare convertor mic. Dar logica finală e oarecum similară la ambele sisteme.

Mercedes spune că noua sa tehnologie va avea avantaje imense atât pentru maşini electrice, cât şi pentru cele plug-in hibride, unde bateriile mai mici sunt mai solicitate şi nu putea fi compatibile cu arhitecturi de 800V prea uşor. Astfel şi acestea ar deveni mai plenar utilizate şi mai longevive. Deocamdată inginerii Mercedes nu menţionează când vom ajunge să vedem această tehnologie pe un model de serie, dar, dacă au lucrat mai mult de doi ani la ea şi au prezentat-o acum în formă matură, cu siguranţă o vom vedea în viitorul apropiat şi pe modele de serie.

1

8,326

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT