9 Noiembrie 2026, 16:34
Ilie Toma

Pasionaţii auto zic de multe ori că sunetul motoarelor V10 e cel mai distinct şi mai frumos, chiar dacă cele V12 au note înalte magnifice, cele V8 sună a bariton, iar cele cu 6 cilindri sună superb de echilibrat şi ştrengăresc dacă sunt în linie. Cele V10 au o semnătură acustică distinctă, doar că azi în lume nu mai există niciun producător care să aibă o maşină cu motor V10 în gamă. Niciunul! Ba chiar şi motoarele cu 5 cilindri, varianta înrudită, la jumătate, sunt pe cale de dispariţie, doar Audi mai producând unul cât va mai putea. Ei bine, de curând toate motoarele V10 produse vreodată au fost conduse într-un omagiu de excepţie adus sunetului acestora, realizat de Jason Cammisa şi cei de la Hagerty

„Au existat timpuri când companiile produceau maşini şi motoare care să producă în primul rând emoţii, nu doar profit”, îşi începe incursiunea Jason. Şi aşa, e din păcate, iar azi se întâmplă tot mai rar asemenea cazuri. Erau timpuri când inginerii găseau savoarea din a crea ceva ce părea imposibil, or, şi motorul V10 a fost imposibil din punct de vedere tehnic în prima jumătate a istoriei auto, cât existau carburatoarele şi nu exista injecţia.

Motivul pentru care motoarele V10 sunt atât de adorate nu e puterea — pe ea o pot produce şi alte arhitecturi, inclusiv electromotoarele în maşinile electrice. Dar „să conduci o maşină electrică e ca şi cum ai dansa fără muzică, iar V10-ele e muzica supremă”, spune Jason.

Jason explică şi ştiinţa din spatele acestei muzici. Sunetul unui motor e format din suma unor impulsuri de presiune produse de fiecare eveniment de combustie şi gazele de evacuare care sunt scoase prin valve şi galeria de evacuare. Întrucât toţi cilindrii sunt identici între ei, sunetul ce iese din fiecare e identic. Astfel, am putea crede că sunetul unui motor cu un cilindru care e turat la 5.000 rpm e identic cu unul de 5 cilindri turat la doar 1.000 rpm. Dar nu e uşa, pentru că aceste sunete încep a rezona între ele când vin din mai multe surse.

Asta demonstrează cumva că numărul de cilindri e important, dar şi mai important e cum circulă aceste unde imediat după ce ies din cilindri şi ajung să armonizeze împreună într-o galerie de evacuare şi un sistem de eşapament.

Jason a adus o galerie de la un motor de 5 cilindri de Audi şi a montat câte un difuzor la capătul fiecărui canal, unde acesta s-ar fi conectat la blocul motor. Şi trimiţând aceleaşi impulsuri în ordinea corectă, sunetul de 5 cilindri a putut fi reprodus uşor cu ajutorul acestuia. E uimitor, deci, cât de uşor poate fi creat acest sunet şi în mod artificial, sintetic.

Jason a adus şi un expert muzician, care a explicat că motorul de 5 cilindri sună atât de distinct, întrucât produce două note muzicale simultan — fa şi la.

Jason a adus un VW clasic de 5 cilindri şi a explicat că acesta e, de fapt, jumătate din motorul V10 de Lamborghini de mai târziu, având aceeaşi cursă, alezaj, ba chiar şi diametru al valvelor. Iar muzicianul spune că atunci când combini două surse care produc simultan fa şi la obţii o tonalitate majoră într-o octavă mai sus, iar această tonalitate în major explică senzaţia savuroasă, de extaz, pe care o dau motoarele V10.

Istoria motoarelor de serie V10 a început în 1992, cu Dodge Viper. Cei de la Dodge îşi doreau să creeze un model performant care să nu fie considerat doar un simplu concurent pentru Corvette, ci să fie perceput indubitabil ca ceva mai performant şi mai superior ierarhic. Era o adaptare a unui motor V8 mai vechi, dar la 8 litri de cilindree, a putut produce cu uşurinţă 400 CP pe atunci, eclipsându-l pe Corvette.

De ce a apărut un motor cu 10 cilindri abia în 1992, iar cele cu 5 cilindri cu doar vreo două decenii mai devreme? Deoarece, din cauza arhitecturii şi numărului impar de cilindri, canalele de admisie nu puteau fi egale geometric, iar astfel carburatoarele nu puteau trimite amestecul în mod echivalent. Şi nici gruparea lor nu era o soluţie, din cauza numărului impar. Teoretic, doar 5 carburatoare distincte, perfect calibrate între ele, ar fi putut rezolva problema, dar era o complicare inutilă faţă de un motor cu 4 sau cu 6 cilindri.

Abia injecţia a rezolvat această problemă şi astfel la mijlocul anilor 1970 au putut apărea primele motoare cu 5 cilindri. Şi peste vreo 15 ani a apărut şi primul V10. Iar Dodge a folosit motorul pe Viper, dar şi pe un pick-up cu tracţiune spate, rămas aproape necunoscut.

Dodge a creat apoi o versiune V10 care nu mai era realizată din aluminiu, ci din fontă, şi l-a pus pe modele Ram, motorul având numele de Magnum V10. Trei ani mai târziu, şi Ford a creat un pick-up V10, pe baza unui V8.

Problema e că motorul V10 ideal trebuie să aibă blocurile la 72° pentru a avea intervale de combustie regulate. Motoarele V10 dezvoltate din arhitecturi V8 păstrau unghiul de 90°, iar asta însemna că intervalele de combustie trebuiau să alterneze între 90° şi 54° ale arborelui cotit, ceea ce crea perechi de impulsuri în sunet. Ford a creat un arbore cotit cu lagăre separate pentru cilindrii celor două blocuri şi astfel a putut ajusta intervalele la ritmul ideal de 72°.

Ulterior, şi VW a creat un V10, doar că unul diesel, pentru prima generaţie Touareg, care a fost atât de puternic, încât a putut tracta un avion de pasageri după el.

Desigur şi motoarele V10 din Formula 1 au fost amintite, doar că ele nu erau de serie şi n-au fost conduse acum. Totuşi, tonalitatea diferită le-a făcut şi acestea să definească o perioadă memorabilă în istoria F1.

Nu putea fi uitat nici motorul V10 de pe BMW M5 E60. Şi turnarea motorului V10 avea loc la aceleaşi utilaje ca şi turnarea motoarelor BMW din Formula 1, deci pe atunci acest motor M venea cu adevărat din motorsport.

Apoi, în scenă a venit şi motorul V10 de pe Porsche Carrera GT, cu rădăcini şi mai puternice cu lumea motorsportului. A fost un motor dezvoltat efectiv de trei ori, primele două Porsche răzgândindu-se să-l mai folosească. Abia a treia oară a ajuns pe acest model. Avea un ansamblu de piese rotative de 10 ori mai uşor decât de obicei, după cum declarau inginerii Porsche pe atunci, ceea ce-l făcea să răspundă instantaneu la apăsările de acceleraţie.

Dar motorul de Carrera GT era un pic bizar în inginerie. Inginerii germani au ales să nu folosească unghiul de 72° între blocuri, ci de 68°, pentru a-l face să încapă mai bine în zona mediană a maşinii. Şi arborele cotit nu are lagăre distincte pentru cilindrii de pe blocuri opuse, ceea ce a făcut ca succesiunea de combustie a cilindrilor să alterneze între 68° şi 76°, pentru a avea media de 72° între ele. Iar asta îi dă sunetul uşor atipic.

Şi mai bizar e faptul că Lamborghini Gallardo a avut şi un motor V10 cu o construcţie similară de sunet „impar”, cu intervale la 54° şi 90°, dar şi cu un V10 calibrat să aibă evenimente de combustie la intervale egale. Şi diferenţele de sunet între ele se pot auzi clar.

Şi, în fine, probabil apogeul absolut al motoarelor V10 a fost Lexus LF-A. Jason spune că, din perspectivă inginerească, acesta e singurul motor V10 construit vreodată fără compromisuri de aranjament transpuse în arhitectura sa.

Admisia acestui motor a fost calibrată de Yamaha, producătorul de instrumente muzicale, iar evacuarea de o companie care studia rezonanţele care fac vocea umană să sune cel mai bine.

În concluzie, protagonistul spune că azi trăim într-o perioadă de abundenţă a cailor-putere, dar e totodată o perioadă de austeritate în inginerie şi creare de motoare noi, ambiţioase. Şi, cumva, perioada, în care aceste motoare V10 au existat, a fost şi perioada de apogeu ingineresc a motorului cu combustie.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

1

1,114

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT