Miercuri, 05 Noiembrie 2025, ora 10:09
3619 citiri
Aryna Sabakenka FOTO X Aus Open
Tensiuni uriașe la Turneul Campioanelor din Riad! Liderul mondial Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA) a avut o ieșire nervoasă în timpul partidei câștigate cu Jessica Pegula, scor 6-4, 2-6, 6-3.
Campioana din Belarus și-a atacat verbal antrenorul, Anton Dubrov, care, rușinat și iritat de comportamentul jucătoarei, a părăsit loja în plin meci.
Incidentul a avut loc în setul al doilea, când Sabalenka și-a pierdut concentrarea și a început să strige spre echipa sa. După câteva remarci jignitoare, antrenorul – cu care colaborează de cinci ani – s-a ridicat și a plecat, refuzând să mai continue partida din tribună.
„Am mers prea departe. Nu știu unde este acum. Sper să nu fie prea dezamăgit de mine. Realitatea este că treceam printr-o perioadă dificilă, momente de frustrare intensă pe care trebuia să le eliberez cumva și, ei bine, să spunem doar că am mers prea departe.”, a recunoscut Sabalenka la final, într-un interviu acordat Tennis Channel.
„Am fost foarte stresată și mi-am vărsat toată frustrarea asupra lui. Poate că a fost corect să plece, în acel moment aveam nevoie să fiu lăsată singură. Îmi pare rău”, a spus Sabalenka.
Cu toate tensiunile din timpul confruntării, Sabalenka a reușit să se impună și și-a asigurat calificarea în semifinalele competiției. În ultima etapă a grupelor, o va înfrunta pe Cori Gauff.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
